Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul achiziției nelegale de vaccinuri

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul achiziției nelegale de vaccinuri

Procurorii DNA anunţă, vineri, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta Ioana Mihăilă.

„În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021, nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, 1130/VIII/3 din 6 decembrie 2023 și 1138/VIII/3 din 8 decembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta. MIHĂILĂ IOANA, la data faptei având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de “opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi inițiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer.

Aceste demersuri s-ar fi desfășurat în condițiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane. Suspectei Mihăilă Ioana i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, a anunțat DNA.

Dosarul vaccinurilor. Au început audierile în tunul de un miliard de euro! Florin Cîțu: „Mi-am respectat atribuțiile de prim-ministru”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *