Iohannis vorbește despre „riscuri serioase asupra securității în Marea Neagră”, după atacul Rusiei asupra portului Reni de la Dunăre

Iohannis vorbește despre „riscuri serioase asupra securității în Marea Neagră”, după atacul Rusiei asupra portului Reni de la Dunăre

Atacul Rusiei asupra portului ucrainean Reni, aflat la circa zece kilometri de Galați, afectează tranzitul de cereale din Ucraina și astfel securitatea alimentară globală, a transmis președintele Klaus Iohannis într-o reacție de condamnare a atacului rusesc din timpul nopții.

„Condamn cu fermitate recentele atacuri ale Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de la #Dunăre, foarte aproape de România. Această escaladare prezintă riscuri serioase pentru securitatea din Marea Neagră. De asemenea, afectează în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina și, prin urmare, securitatea alimentară globală”, a transmis Klaus Iohannis într-un mesaj pe Twitter.

I strongly condemn the recent Russian attacks against the Ukrainian?? civilian infrastructure on #Danube, very close to Romania??. This recent escalation pose serious risks to the security in the #BlackSea. It also affects further UA grain transit & thus the global food security.

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) July 24, 2023

Marcel Ciolacu, „apel la Federația Rusă”

O reacție a venit și de la premierul Marcel Ciolacu care a condamnat atacul și „a făcut apel la Federația Rusă să înceteze atacurile aeriene asupra infrastructurii portuare ucrainene”.

„Aceste acțiuni continuă seria atacurilor aeriene ale forțelor armate ruse asupra obiectivelor civile din regiunea Odesa, intensificate după decizia unilaterală a Federației Ruse de a-și suspenda participarea la Inițiativa privind Cerealele la Marea Neagră. Facem apel la Federația Rusă să înceteze atacurile aeriene asupra infrastructurii portuare ucrainene”, a transmis premierul într-un comunicat de presă al Guvernului.

Astfel de atacuri sunt o dovadă a „intenției Federației Ruse de a submina exporturile de cereale ucrainene către piețele globale”.

„Deteriorarea securității alimentare la nivel global reprezintă una dintre multiplele consecințele ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina în vederea identificării de soluții practice pentru continuarea exporturilor de cereale suplimentare către piețele globale”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Atacul asupra portului Reni

Dronele rusești au atacat infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre în cursul nopții, vizând stocurile de cereale ucrainene, a anunțat armata ucraineană. Atacul a fost efectuat de drone Shahed, de fabricație iraniană, și a durat 4 ore, a postat Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei.

Portul de la Reni se află la circa 10 km de Galați și la doar 5 km de Giurgiulești, localitate din Republica Moldova, la granița cu România și cu Ucraina.

Potrivit șefului comunității din Reni, Igor Plekhov, trei depozite de cereale au fost distruse. Unda exploziei a deteriorat ferestrele clădirilor și structurilor de la întreprindere. Au existat incendii localizate care au fost stinse cu promptitudine, a declarat Plekhov.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *