Ion Iliescu e audiat acasă în dosarul Mineriadei. Procurorii îi vor aduce la cunoștință punerea sub acuzare. Surse: El a cerut audierea la domiciliu pentru că nu se poate deplasa (VIDEO)

Fostul președinte Ion Iliescu e audiat la locuința sa din centrul Capitalei, vineri dimineața, în Dosarul Mineriadei. Amintim că, joi, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter au fost puși din nou sub acuzare pentru crime împotriva umanității în legătură cu mineriada din 13-15 iunie 1990.

Ion Iliescu, audiat și pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei

Iliescu e audiat la domiciliu la solicitarea sa, pentru că nu s-ar putea deplasa, informează sursele G4Media.

Procurorii îi vor aduce și lui la cunoștință punerea sub acuzare.

Dosarul Mineriadei, reluat

Amintim că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost trimis în instanță abia după 27 de ani, în 2017, și atunci la cererea expresă a CEDO. În decembrie 2020, însă, Curtea Supremă a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar și refacerea anchetei de la zero.

Joi, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter au fost puși din nou sub acuzare pentru crime împotriva umanității.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit următoarea situație de fapt:

În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a desfășurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de revendicări de sorginte democratică.

În acest context, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului – Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea numitului Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.

Din actele administrate de procurori a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înțelegere.

Începând cu data de 13 iunie 1990, suspecții au pus în practică o acțiune represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :

moartea prin împușcare a 4 persoane;

violul a 2 persoane;

vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1315 persoane;

persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1214 persoane.

(…)

Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

(…)

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.