Israelul anunță că va lansa ofensiva terestră în orașul Rafah dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până la Ramadan

Israelul anunță că va lansa ofensiva terestră în orașul Rafah dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până la Ramadan

Forțele israeliene vor extinde operațiunile militare terestre în orașul Rafah, de la frontiera cu Egiptul, dacă ostaticii deținuți de Hamas nu vor fi eliberați până la Ramadan, luna sfântă pentru musulmani care începe la data de 10 martie, a declarat duminică Benny Gantz, membru al cabinetului de război, relatează CNN și BBC.

Declarațiile ministrului israelian sunt cel mai clar termen-limită indicat până acum pentru acțiunea militară israeliană în orașul din sudul Fâșiei Gaza, unde de adăpostesc peste un milion de palestinieni strămutați.

„Lumea trebuie să știe, iar liderii Hamas trebuie să știe – dacă până la Ramadan ostaticii noștri nu sunt acasă – luptele vor continua până în zona Rafah. Vom face acest lucru într-un mod coordonat, facilitând evacuarea civililor în dialog cu partenerii noștri americani și egipteni pentru a minimiza victimele civile”, a spus Gantz în timpul unei adunări a organizațiilor evreiești americane la Ierusalim.

Cu trei săptămâni înainte de începerea Ramadanului, există informații potrivit cărora unele persoane au plecat din Rafah, către vest, în timp ce majoritatea așteaptă, neștiind încă ce să facă.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, în ciuda presiunilor internaționale, că va lansa un asalt terestru asupra orașului sudic Rafah pentru a elimina militanții Hamas din zonă.

Egiptul și alte state arabe au avertizat că o ofensivă israeliană în Rafah ar risca să împingă mulți palestinieni în Egipt, lucru pe care ei îl consideră inacceptabil. De asemenea, Arabia Saudită a promis „repercusiuni foarte grave” dacă orașul va fi luat cu asalt. Și SUA au insistat că lansarea unei operațiuni terestre în Rafah fără o planificare adecvată ar fi un „dezastru”.

„Celor care spun că prețul este prea mare, le spun foarte clar acest lucru: Hamas are de ales – se poate preda, poate elibera ostaticii, iar cetățenii din Gaza vor putea să celebreze sărbătoarea sfântă a Ramadanului”, a declarat Benny Gantz.

Cabinetul israelian de război, format din cei mai importanți oficiali de securitate ai țării, a fost înființat la câteva zile după atacul Hamas din 7 octombrie în urma căruia cel puțin 1.200 de oameni au fost uciși și 253 luați de ostatici, potrivit datelor israeliene.

Israelul consideră că Hamas mai deține aproximativ 130 de ostatici în Gaza.

Ofensiva israeliană lansată apoi în Fâșia Gaza a transformat în ruine mare parte a teritoriului enclavei, peste 28.000 de palestinieni fiind uciși și peste 68.000, răniți, conform Ministerului Sănătății condus de Hamas.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *