Iulia Albu și Mike, iubitul ei, s-au certat la America Express: „Nu mai urla și nu mai înjura, că se dă pe cameră”

Iulia Albu și Mike, iubitul ei, s-au certat la America Express: „Nu mai urla și nu mai înjura, că se dă pe cameră”

Iulia Albu și Mike, iubitul ei, participă la America Express – Drumul Soarelui, iar tensiunile între cei doi au apărut încă din primele ediții ale show-ului de la Antena 1. Partenerul criticului de modă nu se aștepta ca totul să fie atât de greu.

În timp ce Iulia Albu este foarte relaxată în timpul competiției, Mike este la polul opus. Iubitul vedetei este deja epuizat după primele două zile petrecute în Medellin, mai ales că a fost nevoit să care ore întregi bagajele pline cu haine ale iubitei sale. Cei doi au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor, cu o întârziere de câteva ore după prima echipa ajunsă, adică Giulia și Vlad Huidu.

Epuizat și plin de nervi, Mike i-a spus Iuliei Albu că el vrea rucsacul pentru America Express, pentru că nu mai poate căra bagajele, care depășesc 60 de kilograme, pe scări. Din cauza oboselii și a tensiunii, iubitul criticului de modă a cedat și a început să țipe spunând că vrea acasă.

„Hai să mergem acasă. Punct. Că nu este nicio dramă. Nu am venit să car 60 de kilograme”, a spus Mike. „Nu mai urla și nu mai înjura, că se dă pe cameră”, a încercat să îl calmeze Iulia Albu, potrivit spynews.ro.

Iulia Albu a continuat spunând râzând: „Ca de obicei, când se întâmplă așa ceva, el și-a luat un moment în care a ieșit Craiova din el”.

„Eu eram în stare să las cele două valize. Să îmi iau valiza mea, rucsăcelul mic în care aveam lucrurile importante și să plecăm efectiv”, a explicat Mike.

Iulia Albu și Mike

„Noi, din America Express, vom pleca fie căsătoriți, fie divorțați înainte să ne căsătorim!”

Despre cum evoluează relația dintre ea și Mike, iubitul ei, în competiție, Iulia a mărturisit: „Noi, din America Express, vom pleca fie căsătoriți, fie divorțați înainte să ne căsătorim!”. „Și mai depinde și de ora din zi în care ne întrebați asta”, a adăugat Mike. 

Pentru Iulia, Dumul Soarelui „este o experiență pe care nu o poți cumpăra cu bani; oricât ai fi de bogat, nu-ți poți cumpăra intrarea în America Express și cred că, pentru oricine ar fi aici, ar fi un mare câștig, din punct de vedere emoțional”. Totodată, ea ne-a dezvăluit că din bagaj nu au lipsit ținutele pe care și le-a pregătit special pentru acest show și nici cosmeticele, care „cântăresc foarte mult”, după cum confirmă chiar iubitul ei. „Ai un kilogram și jumătate de cosmetice, nu sunt chiar puține“, spun el.

Unde se filmează America Express – Drumul Soarelui

Drumul Soarelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere, atât lor, cât și telespectatorior, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *