Jens Stotenberg spune că NATO nu are indicii privind un atac intenționat al Rusiei asupra României

Jens Stotenberg spune că NATO nu are indicii privind un atac intenționat al Rusiei asupra României

NATO nu are niciun indiciu că posibilele resturile de dronă găsite pe teritoriul României provin de la un atac intenționat lansat de Moscova împotriva țării noastre, a declarat joi, 7 septembrie, secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, într-o discuție cu parlamentarii europeni, relatează Reuters.

„Autoritățile române au confirmat și au informat NATO despre faptul că resturile unei potențiale drone au fost găsite lângă granița cu Ucraina. Au informat aliații NATO într-o întâlnire de grup, ieri, despre tot ce au găsit iar investigația continuă. Iar asta demonstrează riscul de incidente și accidente. Nu avem nicio informație care să indice un atac intenționat din partea Rusiei și așteptăm rezultatul anchetei în curs”, a spus șeful NATO.

„Indiferent de rezultat, ceea ce am văzut sunt multe lupte și atacuri aeriene aproape de frontierele NATO. Și avem și alte incidente, în Polonia și în alte părți.De aceea, am crescut vigilența și monitorizăm cu atenție ce se întâmplă la graniţele NATO și ne-am crescut prezența în partea estică a Alianţei”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Precizările secretarului general al NATO pot fi urmărite în videoclipul de mai jos de la ora 1:24:00.

Declarația lui Jens Stoltenberg vine la o zi după ce ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a anunțat, la Antena 3 CNN, că resturi din ceea ce poate fi o dronă au fost descoperite în zona satului Plauru din comuna tulceană Ceatalchioi.

Într-o primă reacție, NATO și-a exprimat miercuri „o puternică solidaritate cu România”, care a informat aliații în legătură cu incidentul.

Fragmentele au fost găsite în seara zilei de marți, 5 septembrie, însă nu este clar de cât timp se aflau acolo. Mai mulți specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au mers în zonă pentru a face verificări.

Ministrul Tîlvăr a mai precizat, într-o declarație pentru Agerpres, că rămășițele au fost găsite la o distanţă de 70-80 m de Dunăre, într-o zonă foarte greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, și a subliniat că trebuie făcută diferenţa între un act de agresiune şi un incident.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *