Joe Biden s-a întâlnit cu soția și fiica lui Navalnîi. „Moștenirea de curaj a lui Aleksei va continua să trăiască în Iulia și Dasha”

Joe Biden s-a întâlnit cu soția și fiica lui Navalnîi. „Moștenirea de curaj a lui Aleksei va continua să trăiască în Iulia și Dasha”

Întâlnirea președintelui american Joe Biden cu soția și fiica opozantului rus Aleksei Navalnîi, Iulia and Dasha Navalnaia, a avut loc joi, 22 februarie, la San Francisco, California, relatează CNN și Ukrainska Pravda.

Casa Albă a transmis ulterior, printr-un comunicat, că liderul american și-a exprimat condoleanțele față de familia opozantului rus precum și „admirația” pentru „curajul extraordinar al lui Navalnîi și moștenirea sa de luptă împotriva corupției”.

„Președintele a subliniat că moștenirea lui (Aleksei Navalnîi) va continua prin intermediul oamenilor din Rusia și din întreaga lume care deplâng pierderea sa și luptă pentru libertate, democrație și drepturile omului”, se mai precizează în comunicat.

Today, I met with Yulia and Dasha Navalnaya – Aleksey Navalny’s loved ones – to express my condolences for their devastating loss.Aleksey’s legacy of courage will live on in Yulia and Dasha, and the countless people across Russia fighting for democracy and human rights. pic.twitter.com/aiCcgTrws3

— President Biden (@POTUS) February 22, 2024

De asemenea, Casa Albă menționează că administrația de la Washington va anunțat vineri „noi sancțiuni majore împotriva Rusiei ca răspuns la moartea lui Aleksei Navalnîi, la represiunea și agresiunea Rusiei și la războiul său brutal și ilegal din Ucraina”.

Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale la trei zile după moartea soțului său, Iulia Navalnaia a anunțat că va continua munca soțului ei.

„Ar fi trebuit să existe o altă persoană în locul meu, dar această persoană a fost ucisă de Vladimir Putin. Nu am dreptul să renunț. Voi continua munca lui Aleksei Navalnîi. Voi continua să lupt pentru țara noastră și vă îndemn să fiți alături de mine”, a spus atunci Navalnaia, referindu-se la soțul ei, care a murit în detenție.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *