Judecătorii l-au lăsat pe Ion Țiriac fără armele de vânătoare dragi. Decizia este definitivă

Judecătorii l-au lăsat pe Ion Țiriac fără armele de vânătoare dragi. Decizia este definitivă

Miliardarul Ion Țiriac a fost lăsat fără armele de vânătoare, pentru că din anul 2014 nu și-a mai reînnoit permisul port armă. Fostul tenismen a rămas fără 18 arme de foc și 2.928 de cartușe.

Decizia a fost anunțată după respingerea contestației lui Țiriac în dosarul penal nr 8041/300/2023. Aceasta înseamnă că miliardarul român nu-și va mai putea folosi armele de vânătoare și va trebui să se mulțumească doar cu amintirile sale dragi.

Judecătoria Sectorului 2 a admis cererea procurorilor de confiscare specială a armelor lui Ion Țiriac pe data de 31 mai 2023, iar omul de afaceri mai avea o singură șansă de a le recupera, pe rolul instanței ierarhic superioare. Tribunalul București a dezbătut pe data de 22 august contestația lui Ion Țiriac împotriva confiscării speciale dispuse de instanța de fond, iar decizia de azi îl va determina pe miliardar să se despartă de colecția sa impresionantă de arme:

„Tip solutie: ca nefondatSolutia pe scurt: În temeiul art. 5491 alin. 6 si alin. 7 lit. a, cu aplicarea art. 5491 alin. 1 Codul de Procedură Penală, respinge ca nefondată contestaia formulată de contestatorul Ioan Tiriac, împotriva încheierii din data de 31.05.2023, pronuntată de Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, în dosarul nr. 8041/300/2023.

În baza art. 275 alin. 2 Codul de Procedură Penală, obligă contestatorul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunţată conform art. 405 alin. 2 Codul de Procedură Penală, prin punerea minutei la dispozitia părtilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei, astăzi, 08.09.2023.

Document: Încheiere finală (dezinvestire)  223/2023  08.09.2023” este decizia instanței în cazul Ion Țiriac.

6 români figurează în selectul club al miliardarilor planetei. Cine sunt și cu ce se ocupă

Lista armelor deținute de Ion Țiriac, de care va trebui să se despartă:

Arma marca STEYR seria 1016177 cal. 308 Win;Arma marca WALTER seria B 8184907, cal. 9;Arma marca TRIEBEL HORS seria 8026/2157 cal.5,6*35;Arma marca BAYARD seria 21472 cal. 6,7;Arma marca ACIR MENS seria 815 cal.12;Arma marca ACIR MENS seria 890 cal.12;Arma marca J PURDEY seria 24034 cal.12;Arma marca STEYER seria 112105/2404003 cal.6,5*68;Arma marca BROWNING seria 2511T001 cal.12;Arma marca BROWNING seria 2511T002 şi 251NM16601/3472 cal.12;Ţevi de rezervă BLASER seria 9/29864 cal.7 Rem şi seria 9/34580 cal. 375;Arma marca F.A.V.S. seria 3485 cal. 222 Rem;Arma marca BERETTA GIU seria 840A cal.28;Arma marca BERETTA GIU seria S06645A cal.20;Arma marca BERETTA GIU seria S06646A cal.20;Arma marca HECKLER & KOCH seria 114-50J315 cal.9*19;Arma marca HECKLER & KOCH seria 26-045664 cal.40 S&WArma marca IMPERATOR seria 954368 şi seria pe ţeava 286510 cal.12Muniţii calibrul 40S&W (50 bucăţi)Muniţii calibrul 30-06 (120 bucăţi)Muniţii calibrul 6,5*68 (79 bucăţi)Muniţii calibrul 222 Rem (73 bucăţi)Muniţii calibrul 7*65R (239 bucăţi)Muniţii calibrul 375H&H (484 bucăţi)Muniţii calibrul 300 Win.Mag. (333 bucăţi)Muniţii calibrul 28 (500 bucăţi)Muniţii calibrul 12 (500 bucăţi)Muniţii calibrul 20 (500 bucăţi)Muniţii calibrul 40 S&W (50 bucăţi)

Interesul pentru astfel de arme ar putea fi extrem de ridicat, iar prețul pentru o singură armă ar putea pleca de la câteva zeci de mii de euro. 

Din documentul întocmit de procurori rezultă că pe data de 22.12.2020, polițiștii de la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au sesizat Parchetul cu privire la faptul că Ion Țiriac avea permisul de port-armă vizat ultima oară în 27.03.2014.

Potrivit legii, Ion Țiriac avea obligaţia ca în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a documentului să îşi depună armele şi întreaga cantitate de muniţie la un armurier autorizat, respectiv până la data de 05.04.2014.

Forbes 2023. Averea lui Ion Țiriac a crescut considerabil în pandemie – creștere spectaculoasă în topul bogaților lumii

Până în 2019, Ion Țiriac organiza an de an partide de vânătoare la domeniul său din Balc, județul Bihor, unde îi invita pe prietenii lui sau pe partenerii de afaceri din străinătate.

Odată cu pandemia de coronavirus partidele de vânătoare nu au fost suspendate, iar din 2021, milionarul român a cumpărat un domeniu de vânătoare în Namibia, Africa, unde vânează antilope și leoparzi.

Printre cei care s-au perindat pe domeniul la Balc se numără: Max Emmanuel von Thurn und Taxis (latifundiar german), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler), Wolfgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), Alfred Baumhauer (fabricant Cartier), Siegfried Wolf (preşedintele companiei de componente auto Magna Europa), Franz Rauch („regele” european al sucurilor), dar şi prinţul Dimitrie Sturdza.

Dintre VIP-urile autohtone, pe la balc au trecut Adrian Năstase, Elan Schwartzenberg sau prințul Dimitrie Sturdza.

Domeniul de la Balc are peste 11.000 de hectare, iar ţarcul unde are loc vânătoarea se întinde pe 1.500 de hectare, fiind împrejmuit cu gard electric. Din cauza taxelor, Ion Ţiriac a renunţat la domeniu şi a păstrat doar ţarcul de 1.500 de hectare.

Miliardarul Ion Țiriac, apariție inedită alături de iubită (FOTO)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *