Judecătorii ruși suspendă procesele împotriva lui Navalnîi, care rămâne de negăsit. O oficială ONU vorbește despre „o dispariție forțată”

Judecătorii ruși suspendă procesele împotriva lui Navalnîi, care rămâne de negăsit. O oficială ONU vorbește despre „o dispariție forțată”

Kira Iarmiș, o consilieră a lui Navalnîi, a declarat că echipa sa a trimis solicitări la aproape 200 de centre de detenție preventivă din Rusia, în căutarea mai multor informații despre activistul dispărut, dar nu a reușit să afle ceva despre acesta, scrie The Guardian.

Judecătorii ruși au suspendat noile proceduri penale împotriva liderului opoziției Aleksei Navalnîi, în condițiile în care susținătorii lui au avertizat că acesta nu și-a mai contactat avocații de aproape două săptămâni, iar un oficial ONU a declarat că absența sa echivalează cu o „dispariție forțată”.

Instanțele au suspendat luni șapte audieri judiciare „până când se va stabili unde se află (Navalnîi)”, au declarat avocații săi, sporind și mai mult îngrijorarea cu privire la soarta activistului încarcerat, într-un moment în care Vladimir Putin a anunțat că intenționează să își prelungească șederea la putere cu un al cincilea mandat prezidențial.

Navalnîi, care a fost condamnat la aproape trei decenii de închisoare, a dispărut săptămâna trecută dintr-o închisoare din regiunea Vladimir, în apropiere de Moscova. Aliații săi cred că acesta a fost transferat într-o colonie penitenciară cu „regim special”, unde activistul ar putea fi împiedicat să ia legătura cu familia și aliații.

Kira Iarmiș, o consilieră a lui Navalnîi, a declarat că echipa sa a trimis solicitări la aproape 200 de centre de detenție preventivă din Rusia, în căutarea mai multor informații despre activistul dispărut, dar nu a reușit să afle ceva despre acesta.

Kremlinul nu a răspuns la întrebările privind soarta lui Navalnîi, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, afirmând că nu are „nici intenția, nici capacitatea de a urmări soarta prizonierilor”.

Susținătorii sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că acesta ar fi putut fi spitalizat după ce s-a prăbușit la începutul acestei luni, din cauza condițiilor sanitare și nutriționale precare din închisoarea IK-6 din Vladimir, unde își ispășea o lungă pedeapsă pentru acuzații de fraudă.

În august, el a fost condamnat la încă 19 ani într-o colonie penitenciară cu „regim special” pentru acuzații de extremism. El a susținut că acuzațiile care i se aduc sunt de natură politică.

„Sunt foarte îngrijorată de faptul că autoritățile ruse nu vor să dezvăluie unde se află domnul Navalnîi și care este starea sa de sănătate, pentru o perioadă atât de îndelungată, ceea ce echivalează cu o dispariție forțată”, a declarat Mariana Kațarova, raportoarea specială a ONU privind situația drepturilor omului în Federația Rusă.

„Am aflat că audierea în instanță privind încălcarea drepturilor domnului Navalnîi în detenție, programată pentru vineri, nu a avut loc. Avocații domnului Navalnîi, care au fost împiedicați să se întâlnească cu acesta din 6 decembrie, au fost informați de instanță că clientul lor nu mai este deținut în regiunea Vladimir, fără a oferi alte detalii”, a declarat Kațarova.

Dispariția lui Navalnîi survine în momentul în care Putin își lansează campania pentru un al cincilea mandat prezidențial. El este cel mai longeviv lider rus de la Stalin încoace și l-ar putea depăși pe acesta, dacă va continua să candideze pentru un al șaselea mandat.

Susținătorii lui Navalnîi au lansat o campanie de gherilă anti-Putin, inclusiv prin panouri publicitare plasate în Moscova, Sankt Petersburg și Novosibirsk, cu un cod QR care trimite la un site web ce îi îndeamnă pe cei care îl critică pe Putin să folosească tactici „partizane” non-violente pentru a-și exprima dezacordul.

Navalnîi a fost otrăvit în Rusia în 2020, apoi a fost evacuat în Germania pentru tratament și apoi s-a întors în țară în 2021, unde a fost arestat, condamnat pentru fraudă și extremism și încarcerat pentru trei decenii.

Susținătorii săi spun că a suferit de misterioase afecțiuni stomacale în ultima vreme și cred că este posibil ca activistul să fie ținut în închisoare atât timp cât Putin rămâne la putere.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *