Judecătorii Tribunalului Vaslui decid astăzi dacă mențin arestarea preventivă a lui Dumitru Buzatu

Judecătorii Tribunalului Vaslui decid astăzi dacă mențin arestarea preventivă a lui Dumitru Buzatu

Magistrații de la Tribunalul Vaslui decid astăzi, 18 decembrie, de la ora 11.00, dacă vor menține arestarea preventivă în timpul procesului pentru Dumitru Buzatu, care a fost trimis în judecată pe 14 decembrie de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Dumitru Buzatu este în arestul IPJ Iași, iar potrivit rechizitoriului pentru trimiterea în judecată consultat de Libertatea, el se comportă ca și cum ar conduce în continuare județul Vaslui și i-a contactat pe unii martori din dosarul de luare de mită. „Martorii audiați manifestă un puternic sentiment de temere față de inculpat, fiindu-le teamă să-i rostească numele și preferând să-l individualizeze sub diferite funcții pe care le-a ocupat (președintele CJ Vaslui, ordonatorul principal de credite)”, se arată în document.

Totodată, din interceptările existente la dosar, anchetatorii au informația că fostul baron PSD de Vaslui plănuia din închisoare să plece în Ecuador, dacă va fi eliberat. „Din convorbirile pe care Buzatu Dumitru le are cu martora *** (n.r. secretara acestuia) se observă clar că acesta trasează prin intermediul acesteia sarcini martorilor și factorilor decidenți din administrația locală a județului Vaslui. Totodată, Buzatu Dumitru îi propune martorei că în cazul în care va fi eliberat să plece împreună în Ecuador. «Dacă reușesc să…(neinteligibil mergem până în Ecuador! Vă iau și pe voi!)»”, scriu procurorii în rechizitoriu.

Prins în flagrant cu 1,25 milioane de lei

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant și filmat pe 22 septembrie, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la omul de afaceri Emil Savin, zis Farmazon, pentru acordarea unui contract.

Totul s-a petrecut după o partidă de pescuit, când Dumitru Buzatu a fost oprit de ofițerii anticorupție.

În portbagajul mașinii a fost găsită o geantă cu 1,25 de milioane de lei

Dumitru Buzatu a negat în fața procurorilor că a primit mită. „Această geantă și suma de bani din interior îmi aparține, sunt bani din economiile mele”, a spus el, doar că banii erau marcați de DNA pentru realizarea flagrantului. Ulterior, Buzatu le-a spus procurorilor că de fapt i-a cerut lui Savin un împrumut de 125.000 de lei și a susținut că este surprins să vadă că de fapt suma este de 1,25 milioane de lei.

Suma de bani reprezenta un procent de 10% din valoarea unui contract pe care denunțătorul îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții, iar CJ Vaslui să plătească facturile, potrivit DNA.

Pe 14 decembrie, procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a președintelui suspendat al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, pentru fapte de corupție. Măsura arestului preventiv, luată mai întâi pe 23 septembrie, expiră pe 22 decembrie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *