Justiția din Rusia aduce noi acuzații împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi. „Inițiază un nou dosar penal împotriva mea la fiecare trei luni”

Justiția din Rusia aduce noi acuzații împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi. „Inițiază un nou dosar penal împotriva mea la fiecare trei luni”

Opozantul puterii din Rusia, Aleksei Navalnîi, a anunţat vineri că Moscova îşi intensifică represiunea împotriva tuturor vocilor disidente pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale, unde cel mai probabil Vladimir Putin va candida din nou, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Navalnîi a declarat vineri pe reţelele sociale că a fost informat de noi acuzaţii penale împotriva sa. Autorităţile îl acuză acum de „vandalism”, ceea ce ar putea adăuga încă trei ani la pedeapsa sa, a declarat el, citând o scrisoare a Comitetului rus de Anchetă, pe care a primit-o în închisoare.

În anunţul făcut prin intermediul asociaţilor săi, el a declarat că a fost acuzat acum în temeiul articolului 214 din codul penal, care se referă la vandalism.

„Nu am nicio idee despre ce este articolul 214 şi nu am unde să mă uit. Veţi şti înaintea mea”, a declarat el pe canalul său de Telegram.

„Ei chiar iniţiază un nou dosar penal împotriva mea la fiecare trei luni. Rareori un deţinut închis într-o celulă de izolare timp de peste un an are o existenţă socială şi politică atât de vibrantă”, a comentat ironic disidentul.

Navalnîi are deja sentinţe care totalizează peste 30 de ani de închisoare pentru acuzaţii pe care le neagă.

Închis într-o colonie penitenciară izolată, el a petrecut o mare parte din ultimii doi ani în izolare pentru o serie de presupuse infracţiuni.

Activistul anticorupţie, unul dintre cei mai mediatizaţi critici ai Kremlinului, a scăpat la limită de la moarte când a fost otrăvit în august 2020, petrecând câteva luni de convalescenţă în Germania.

Arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa din Germania, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a fost de atunci condamnat la pedepse grele cu închisoarea, dintre care cea mai recentă, în august, a fost de 19 ani pentru „extremism”.

Navalnîi a fost declarat vinovat în august de noi acuzaţii legate de presupuse activităţi extremiste şi condamnat la încă 19 ani de închisoare, pe lângă cei 11 ani şi jumătate pe care îi ispăşea deja. El respinge toate acuzaţiile ca fiind motivate politic şi menite să reducă la tăcere criticile sale la adresa Kremlinului.

Luna trecută, trei dintre avocaţii săi au fost înscrişi într-un registru al „teroriştilor şi extremiştilor” de către un organism de supraveghere financiară, la cinci săptămâni după ce au fost arestaţi sub suspiciunea de apartenenţă la un „grup extremist”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *