Kate Middleton și prințul William vor lipsi de la slujba tradițională de Paște a familiei regale, de la Capela „St. George”

Kate Middleton și prințul William vor lipsi de la slujba tradițională de Paște a familiei regale, de la Capela „St. George”

Kate Middleton și prințul William au fost „extrem de emoționați” de mesajele de susținere pe care le-au primit de când Prințesa de Wales a anunțat că suferă de cancer, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, potrivit The Guardian.

Kate Middleton a anunțat vineri, 22 martie, că a fost diagnosticată cu cancer și urmează un tratament de chimioterapie. Această veste a fost „un șoc uriaș” pentru familia regală. Palatul Kensington a declarat că nu va comunica tipul de cancer.

Prințesa de Wales și prințul William nu vor fi prezenți la slujba tradițională de Paște a familiei regale

„Prințul și prințesa sunt amândoi extrem de emoționați de mesajele amabile primite de la oamenii de aici, din Marea Britanie, din Commonwealth și din întreaga lume ca răspuns la mesajul Alteței Sale Regale”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington într-un comunicat.

„Ei sunt extrem de emoționați de căldura și sprijinul publicului și sunt recunoscători pentru înțelegerea cererii lor de intimitate în acest moment”, se mai arată în comunicat.

Kate Middleton își dorește să participe la eveniment atunci când se va recupera, în conformitate cu sfatul medicului, chiar dacă, cel puțin o perioadă, Prințesa de Wales nu-și va relua îndatoririle cu normă întreagă.

În toată această perioadă, prințul William va continua să găsească un echilibru între susținerea soției și a familiei sale și menținerea îndatoririlor sale oficiale.

Prințesa de Wales și prințul William nu vor participa la slujba tradițională a familiei regale din duminica Paștelui, 31 martie, de la Capela „St. George” din Castelul Windsor, la care regele Charles speră să meargă împreună cu regina, dacă starea sa de sănătate îi va permite.

Kate Middleton și-a făcut public diagnosticul din dorința de a opri speculațiile care au apărut după internarea sa la clinica din Londra, pentru o intervenție chirurgicală abdominală majoră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *