Kaufland România inaugurează Centrul Comunitar Interetnic „Împreună”

Kaufland România inaugurează Centrul Comunitar Interetnic „Împreună”

Centrul urmărește reducerea abandonului sau absenteismului școlar și promovarea diversității și educației incluzive de calitate.
300 de elevi din medii defavorizate vor fi susținuți pe mai mulți ani în tranziția de la gimnaziu la liceu și de la liceu la facultate. 

Kaufland România și Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” inaugurează Centrul Comunitar Interetnic „Împreună”, ce își propune să completeze mediul școlar formal al elevilor de gimnaziu din 16 școli din zone vulnerabile din București și Ilfov, prin activități non-formale și în sistem outdoor. 

Activitățile desfășurate în cadrul Centrului Comunitar se vor concentra pe dezvoltarea capacității studenților romi prin ateliere, întâlniri și dezbateri, precum și îmbunătățirea calității educației incluzive în școlile din București-Ilfov. Activitățile vor viza sesiuni de tutorat (în special pentru elevii care urmează să susțină Evaluarea Națională), sesiuni de mentorat, precum și pregătire socio-emoțională (ateliere de dezvoltare personală și orientare în carieră, alături de partenerii noștri de drum de la Pagina de Psihologie), pregătire profesional-academică, ateliere organizate în funcție de pasiunile, hobby-urile și nevoile copiilor (ateliere de teatru, muzică, scriere creativă, fotografie, dans, activități sportive sau cursuri de IT, de exemplu) și sesiuni de dezbateri.

„Urmează ca în viitorul foarte apropiat să le arătăm acestor copii și alternativele pe care le pot avea în afara cartierului, respectiv să meargă să viziteze, să meargă să petreacă timp cu alți copii, să vadă lumea, în frumusețea și în deplinătatea ei, astfel încât să-și lărgească orizonturile pe care, de foarte multe ori, viața ni le oferă. Întotdeauna pentru a face lucruri trebuie să cunoști. Unii dintre noi, nu am cunoscut, pentru că asta ne-a fost viața”, a declarat Gelu Duminică, director executiv Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”. 

Kaufland România s-a alăturat proiectului în 2023 și până în prezent a contribuit financiar cu o sponsorizare în valoare totală de 350.000 de euro pentru achiziționarea, renovarea și utilarea clădirii și formarea echipei de specialiști a centrului. În plus, în cadrul proiectului de implicare civică „Timp pentru Bine”, voluntarii Kaufland România au participat la lucrările de renovare a clădirii. 

„Eu nu sunt reprezentantul unui sponsor, eu sunt reprezentantul unei entități care crede că această investiție, această preocupare pentru schimbarea de zi cu zi, a fiecăruia dintre noi, dar mai ales a celor care au nevoie de noi în a se schimba, în a deveni mai buni, este necesară”, a adăugat Valer Hancaș, Corporate Affairs&Communication Director, Kaufland România.

Centrul Comunitar Interetnic „Împreună” are misiunea de a crea pentru tinerii, romi și neromi, un spațiu în care să se poată întâlni și în care să se poată dezvolta într-un mod cât mai armonios și sigur, ca cetățeni activi și implicați în comunitate. Acest tip de spații sunt aproape inexistente în România, în timp ce nevoile copiilor și tinerilor sunt tot mai diverse și pregnante. Scopul activităților din cadrul acestui centru (și în afara lui) este ca tinerii să fie sprijiniți în a-și atinge potențialul maxim și a deveni cele mai bune versiuni ale lor, oferirea sprijinului în perioadele de tranzit – de la gimnaziu la liceu, de la liceu la facultate, în vederea reducerii abandonului sau absenteismului școlar, precum și promovarea diversității și educației incluzive de calitate în rândul lor.

Centrul Comunitar Interetnic „Împreună” este inițiat de Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Kaufland România și sprijinit de Saint Gobain România, IKEA România, BCR România, KPMG România, London Stock Exchange Group, Edenred România și Capgemini România. 

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” lucrează de 25 de ani în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, activități care se centrează pe dezvoltare comunitară, îmbunătățirea accesului la educație incluzivă de calitate (atât în mediul gimnazial/ liceal, cât și în mediul universitar) și cercetare.

Kaufland România este una dintre cele mai implicate companii din România, investind anual peste 9 milioane de euro pentru proiecte comunitare, ce urmăresc îmbunătățirea calității vieții pentru peste 2 milioane de români. Educația este o prioritate în strategia de responsabilitate socială a companiei, urmărind în special proiecte ce vizează reducerea abandonului școlar și oferirea de oportunități egale copiilor și tinerilor din România.  

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *