Oare ce ar fi fost dacă?
Istoria contrafactuală, uneori denumită istorie virtuală, nu este „punctul meu forte” însă nu-mi pot suprima întrebarea – Ce s-ar fi întâmplat dacă „Proclamația de la Timișoara” ar fi devenit faptă? Nu o trecem la „contrafapte” ci doar o să readuc aminte unele amănunte ce s-au șters din memoria colectivă deodată cu trecerea timpului.
Discuția publică, după 34 de ani, când vine vorba despre „Proclamația de la Timișoara”, se rezumă la PUNCTUL OPT numit și al LUSTRAȚIEI (Care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcția de președinte) a acesteia și cam atât, însă „Proclamația de la Timișoara” venea și cu: „Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușistă ci și categoric anticomunistă”, din punctul 1 al proclamației.
«După 22 decembrie 1989?
Cei instalați la putere asta urmăreau. Era nevoie de un program coerent care să distrugă vechea structură. Să nu uităm că URSS era încă un stat puternic.
Care au fost premisele politice?
Pentru mulţi timișoreni, primul semnal de alarmă a fost discursul lui Ion Iliescu, în ziua de 22 decembrie (na 1989), când anunța că „Ceausescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului…”.
Atunci a fost declicul timișorenilor?
Doar cine a trăit disperarea singurătății, mă repet, doar cine a avut forța de a înfrunta singur un sistem criminal nu se putea mulțumi cu simpla condamnare a unui dictator, ci dorea distrugerea sistemului criminal.
Manifestațiile din ianuarie 1990 au convins că revoluția e furată?
După mascarada cu teroriștii au venit minerii.», din articolul „Adevărul despre Proclamația de la Timișoara. Interviu cu Liana Șerban”, apărut în Cotidianul.ro la 8 martie 2020.
De aici prima întrebare: – Cum ar fi fost dacă majoritatea ar fi fost categoric anticomunistă?
Totodată mai este scris: „Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară.
…
Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni. … În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.”, din punctul 10 al proclamației.
De aici a doua întrebare: – Cum ar fi fost dacă cei ce au condus negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar fi fost cu adevărat susținători ai României nu ai copierii sistemelor capitaliste occidentale?
Apoi, deșii așa zisă împărțire a acțiunilor a avut loc „marea cuponiadă”, tot cei „leneși” bine ancorați în cunoașterea economică reală nu au pierdut șansa de înavuțire, în acest sens vă rog să consultați studiile economice.
În punctul 11 al proclamației este scris: „Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiștilor de care dispune.” O consecință ar fi fost creșterea imediată a nivelului de trai.
«Reamintesc pasajul incriminat: „Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative”. Nici vorbă de secesiune. Doar că pe postul naţional de televiziune a apărut doar comentariul tendenţios care făcea referire la desprinderea Banatului de ţară.
Şi ce efect a avut diversiunea?
Poate e mai puţin important să amintesc cum a reacţionat George la o astfel de manipulare grosieră. Eram profesoară de liceu, iar elevii au început să îmi povestească despre părinţi plecaţi cu maşina prin ţară şi care spuneau că au fost atacaţi cu pietre doar pentru că aveau număr de Timiş. Un elev mi-a povestit că tatăl său a suferit, fiind în deplasare la Piteşti, o criză de apendicită acută ce necesita o intervenţie de urgenţă, iar medicii l-au trimis să se opereze în „Republica Banat”», din articolul „Adevărul despre Proclamația de la Timișoara. Interviu cu Liana Șerban”, apărut în Cotidianul.ro la 8 martie 2020.
De aici a trei-a întrebare: – Cum ar fi fost dacă am fi avut atât de trâmbițata, dar niciodată voită, descentralizare acu hai să nu fie 30 să fie doar 20 de ani, pentru a lăsa 10 ani pentru o pregătire așa cum trebuie a acesteia? Am mai fi vorbit astăzi despre primării în localități cu 10 localnici sau zone întregi în care bugetul local nu ajunge nici pentru plata salariilor?
Și poate unul dintre cele mai nevralgic punct: „După căderea dictaturii au fost invitați în țară toți românii plecați în exil, pentru a pune umărul la reconstrucția României. Unii s-au întors, alții și-au anunțat intenția de o face. Din păcate, instigați de forțe obscure, s-au găsit și oameni care să hulească pe exilații reîntorși, să-i califice trădători, să-i întrebe tendențios ce au mâncat în ultimii zece ani. … Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenți care predau la cele mai mari universități din lume, mii de specialiști prețuiți la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificați în tehnologiile cele mai avansate. … Sunt compatrioții noștri și, azi mai mult ca niciodată, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor și chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreagă numai după ce se reintegrează în ea cultura din exil”,
De aici a patra întrebare: – Cum ar fi fost dacă românii plecați în exil ar fi revenit în țară și nu am fi sporit diaspora cu milioane de români?
Scriam la început că istoria contrafactuală, uneori denumită istorie virtuală, nu este „punctul meu forte” astfel: „…Aceasta Proclamație s-a născut din necesitatea de aduce la cunoștința națiunii române adevăratele idealuri ale Revoluției de la Timișoara. A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul activiștilor și securiștilor. A fost o revoluție autentică și nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă și nu doar anticeaușistă. La Timișoara nu s-a murit pentru ca activiști comuniști din rândurile doi și trei să treacă în frunte și unul din participanții la genocid să fie numit de către aceștia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială și națională, cultul personalității, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenințările telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilității sociale. Aceasta Proclamație se adresează în primul rând celor care au primit revoluția cadou și se miră de ce suntem nemulțumiți, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste și a mai apărut și câte ceva în prăvălii. Acum știu de ce suntem nemulțumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timișoara. Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre16 și 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm…”, din punctul 13 al proclamației datat Timișoara 11 martie 1990.
Poate astăzi, mai mult ca oricând, ar merita să fim mai așezați în gândire și să măsurăm de două ori tăind odată textul „Proclamației de la Timișoara” să regândim faptele și așa cum scria domnul profesor Andrei Marga să înțelegem că: «Prostocrația se referă la decidenți. Sincer, nu credeam că diagnoza „regimului prostocratic” se va confirma atât de direct. Bănuiesc că nici reflexivii jurnaliști Cornel Nistorescu și Octavian Știreanu care au publicat volumul Trecerea la prostocrație (Cotidianul, București, 2022) nu credeau. Și nici contributorii la volum.», din articolul „Andrei Marga: Urmări ale prostocrației”, apărut în cotidianul.ro la 2 martie 2024.
The post 12 Martie. Ziua în care a fost citită public „Proclamația de la Timișoara” appeared first on Cotidianul RO.
