Kim Jong-un a vizitat mai multe fabrici de armament și a amenințat că va face transforma Coreea de Sud „în cenușă”

Kim Jong-un a vizitat mai multe fabrici de armament și a amenințat că va face transforma Coreea de Sud „în cenușă”

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a inspectat, miercuri, activitatea principalelor fabrici de armamanet ale țării și a făcut mai multe declarații de amenințare la adresa Coreei de Sud, precizând că, în cazul unei confruntări, o va transforma în cenuşă, relatează agenția nord-coreeană KCNA.

„Dacă „Republica Coreea” (n.r. – Coreea de Sud) încearcă să folosească forțele armate împotriva statului nostru sau să ne amenințe suveranitatea și securitatea, atunci nu vom ezita să folosim întregul arsenal de mijloace și forțe disponibile pentru a transforma complet „Republica Coreea” în cenuşă. Avem o astfel de voință, forță și capacitate, iar în viitor cu siguranță le vom extinde și întări”, a declarat Kim Jong-un.

Liderul suprem nord-coreean a continuat, afirmând că „până când gangsterii care conduc Republica Coreea își vor da seama de erorile politicii sinucigașe de confruntare cu RPDC, republica noastră va continua invariabil cu acțiuni practice naturale, bazate pe principiile unei lupte corecte”.

Conducătorul Coreei de Nord a mai menționat că Phenianul nu intenționează să provoace „unilateral evenimente majore cu forța sa de suprimare în Peninsula Coreeană”, dar „nici nu va evita un război”.

Kim Jong-un ar fi vizitat uzine de armament timp de două zile, pe 8 și 9 ianuarie și a „exprimat o mare satisfacție” că fabricile „îndeplinesc fără cusur planul de a echipa mașinile avansate mari și principalele unități de rachete cu ultimele arme”. 

Dar, în același timp, liderul nord-coreean a subliniat că este necesar să „accelerăm continuu și activ creșterea permanentă a productivității”, pentru a produce mai multe arme și echipamente militare. 

Potrivit lui Kim Jong-un, „este necesar să se stabilească munca economică și organizatorică și managementul producției pentru a transforma anul curent într-un an în care vor avea loc schimbări mari în accelerarea pregătirilor țării pentru război”.

La începutul anului, Kim Jong-un a ordonat armatei nord-coreene să „anihileze complet” SUA și Coreea de Sud, în cazul unui conflict.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *