Kim Jong Un s-a suit în avioanele de vânătoarele rusești, la o uzină din Extremul Orient al Rusiei, vizată de sancțiunile occidentale | VIDEO

Kim Jong Un s-a suit în avioanele de vânătoarele rusești, la o uzină din Extremul Orient al Rusiei, vizată de sancțiunile occidentale | VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat vineri, 15 septembrie, o fabrică rusă de avioane de vânătoare care se află sub incidența sancțiunilor occidentale, în cadrul unei vizite de care Washingtonul și aliații săi se tem că ar putea consolida armata rusă din Ucraina și ar putea sprijini programul de rachete al Phenianului, scrie Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin și Kim au discutat despre chestiuni militare, războiul din Ucraina și aprofundarea cooperării dintre cele două țări în cadrul întâlnirii lor de miercuri.

Coreea de Sud și Statele Unite au transmis vineri că cooperarea militară dintre Coreea de Nord și Rusia reprezintă o încălcare a sancțiunilor ONU împotriva Phenianului și că aliații se vor asigura că va exista “un preț de plătit” pentru această apropiere.

Putin le-a spus reporterilor că Rusia “nu are de gând să încalce nimic”, dar va continua să dezvolte relațiile cu Coreea de Nord. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat că în timpul vizitei lui Kim nu au fost semnate acorduri pe probleme militare sau pe orice alt subiect.

Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a declarat că punctul de vedere al SUA înainte și după vizita lui Kim este că “discuțiile despre furnizarea de arme către Rusia din partea Coreei de Nord, pentru a ucide ucraineni, au avansat și continuă să avanseze”.

“Nu îi vom crede pe cuvânt, de fapt cu vom crede nimic din ce spun ei”, a declarat Sullivan în cadrul unei conferințe de presă de la Casa Albă, când a fost întrebat despre declarația lui Peskov. “Vom vedea ce se va întâmpla de fapt”, a adăugat consilierul american.

“Nu vă pot numi un acord specific încheiat astăzi, dar ne uităm la asta cu foarte multă atenție”, a precizat Sullivan. El a mai spus că Rusia și China au obligația legală de a respecta rezoluțiile ONU privind Coreea de Nord.

“Avem îngrijorări foarte reale, pe baza a ceea ce tocmai a făcut Rusia, cu privire la faptul că nu se va ridica la înălțimea responsabilităților ei de bază în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU”, a spus Sullivan.

Kim, în vârstă de 39 de ani, a vizitat vineri facilități de aviație din orașul Komsomolsk-pe-Amur, situat în extremul est al Rusiei, uzina de aviație Iuri Gagarin și uzina Yakovlev, ambele unități ale United Aircraft Corporation, companie care se află sub sancțiuni occidentale.

La uzina Gagarin, care este vizată, în mod specific, și de sancțiuni impuse de SUA, Kim a inspectat atelierele de asamblare în care sunt fabricate avioanele de luptă multirol Suhoi Su-35 și Su-57. Liderul de la Phenian a fost escortat de vicepremierul Denis Manturov.

Kim, îmbrăcat în costum și însoțit de oficiali militari nord-coreeni în uniformă, a fost prezentat la televiziunea de stat rusă examinând cabina de pilotaj a unui avion de vânătoare.

El a inspectat apoi atelierele în care sunt fabricate compartimentele fuselajului și ansamblurile aripilor avionului rusesc Suhoi Superjet 100, iar apoi a asistat la un zbor demonstrativ al unui aparat Su-35. El a dat din cap cu aprobare în timp ce avionul de vânătoare era desfășurat.

Rusia a făcut tot posibilul pentru a face cât mai vizibilă vizita lui Kim și pentru a face aluzii repetate la perspectiva unei cooperări militare cu Coreea de Nord, stat format în 1948 cu sprijinul Uniunii Sovietice de atunci.

Pentru Putin, care spune că Rusia este blocată într-o bătălie existențială cu Occidentul din cauza Ucrainei, “curtarea” lui Kim îi permite să “înțepe” Washingtonul și pe aliații asiatici ai SUA, asigurându-și în același timp o potențială aprovizionare masivă cu artilerie pentru războiul din Ucraina, notează Reuters.

Washingtonul a acuzat Coreea de Nord că a furnizat arme Rusiei, care deține cel mai mare depozit de focoase nucleare din lume, dar nu este clar dacă au fost făcute livrări.

Avertismentul SUA

Statele Unite și Coreea de Sud se tem că renașterea prieteniei Moscovei cu Phenianul i-ar putea oferi lui Kim acces la unele dintre rachetele importante ale Rusiei și la alte tehnologii.

Diplomații ruși au declarat că Washingtonul nu are dreptul să dea lecții Moscovei după ce Statele Unite și-au întărit aliații din întreaga lume, inclusiv prin vizita unui submarin nuclear american înarmat cu rachete balistice în Coreea de Sud, în luna iulie.

Departamentul de Stat al SUA a declarat miercuri că administrația Biden nu va ezita să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei și Coreei de Nord dacă acestea vor încheia noi contracte pentru livrarea de armament.

Kremlinul susține că respectă sancțiunile ONU, dar că are dreptul să dezvolte relații de vecinătate, inclusiv pe teme sensibile.

Kim a sosit în Rusia cu trenul său blindat marți, a avut un summit cu Putin miercuri la Vostochny și se pare că și-a petrecut cea mai mare parte a zilei de joi călătorind, pentru ca vineri să apară la Komsomolsk-pe-Amur, oraș situat la 6.000 km est de Moscova.

Limuzina Maybach a acestuia a fost filmată în timp ce era urcată vineri în trenul său blindat, la Komsomolsk-pe-Amur, cu ajutorul unei platforme speciale.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *