Klaus Iohannis, după tragedia din Odorheiu Secuiesc: „O dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică”

Klaus Iohannis, după tragedia din Odorheiu Secuiesc: „O dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică”

Președintele Klaus Iohannis a reacționat, luni seară, pe Facebook, în urma tragediei care a avut loc la Liceul Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit și alți trei sunt răniți, după ce clădirea internatului s-a prăbușit parțial.

„Transmit condoleanțe familiei elevului care și-a pierdut viața și le doresc însănătoșire grabnică elevelor rănite în acest cumplit accident”, scrie șeful statului în mesajul său.

El subliniază apoi importanța „siguranței în școli” și cere solicită „elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați”.

„Este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică. Spațiile în care copiii își petrec cea mai mare parte din timpul lor trebuie să ofere protecție și să fie adaptate la standardele de siguranță actuale”, mai scrie șeful statului în mesajul său.

Un elev a murit și alte trei fete au fost rănite, după ce clădirea internatului s-a prăbușit, luni seară. Clădirea, construită în 1910, aparține Bisericii Catolice, iar în curte aveau loc „lucrări pentru a conecta clădirea internatului la canalizarea oraşului”.

Citeşte mai multe detalii: Clădirea unui internat s-a prăbușit în Odorheiu Secuiesc: un elev a murit și alți trei sunt răniți. „Incidentul s-a întâmplat după terminarea orelor, când elevii au intrat în camerele lor”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *