„Erau mai mulţi copii în internat. Unii au reuşit să fugă din camere”. Detalii despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc

„Erau mai mulţi copii în internat. Unii au reuşit să fugă din camere”. Detalii despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc

Internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbușit parțial luni, 18 decembrie, funcţionează într-o clădire închiriată de Primărie de la Biserica Romano-Catolică şi găzduiește 97 de elevi. În momentul surpării, se aflau puțini copii în camere, iar unii au reușit să se evacueze la timp, a precizat Inspectoratul Şcolar Harghita, pentru Agerpres.

Imobilul a fost construit în 1910, dar nu era încadrat în categoria clădirilor cu risc seismic, potrivit autorităților locale. În cămin, erau cazați 97 de copii de la mai multe școli din localitate.

„Are trei corpuri de clădire această şcoală, proprietatea Bisericii Catolice, Arhiepiscopiei Alba-Iulia, este închiriată de Primărie, chiria se termină anul viitor. Erau mai mulţi copii în internat. Unii au reuşit să fugă din camere”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, pentru Agerpres.

Peretele clădirii s-a surpat în jurul orei 16.30, o oră la care erau puțini elevi în internat, pentru că erau în timpul lor liber, a mai explicat Demeter Levente.

„De la ora 17.00 începeau activităţile în internat. Dacă se întâmpla la 17.00 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii, când toţi copiii erau, teoretic, în internat. 97 de copii sunt cazaţi în internat, este un internat destul de mare şi cazează şi copii de la mai multe şcoli, nu numai din şcoala lor”, a precizat Demeter Levente.

Legătura cu lucrările pentru racordarea clădirii internatului la canalizarea oraşului

Recent, s-au efectuat lucrări pentru a conecta clădirea internatului la rețeaua de canalizare a oraşului, a declarat luni seară Zorgo Noemi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc.

Legat de asta, Demeter Levente nu exclude posibilitatea ca incidentul să fi fost provocat de aceste lucrări de racordare.

„Ceea ce ştiu este că toate lucrările erau cu autorizaţie, acest lucru a fost verificat, deci şanţul nu era pentru consolidare, era pentru canalizare, (…) probabil că aceste lucrări au cauzat, dar aveau autorizaţie, aveau de toate”, a mai spus inspectorul şcolar general.

Un elev a murit după prăbușirea internatului

Un elev a murit și alte trei eleve au fost rănite după tragedia de luni seară la Odorheiu Secuiesc, au anunțat autoritățile. Elevul a fost scos de sub dărâmături la peste 2 ore de la prăbușire și nu a putut fi resuscitat.

Una dintre elevele rănite are „traumatisme severe, fiind intubată, în timp ce celelalte două victime sunt conștiente, cu diverse traumatisme”, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *