Klaus Iohannis se întâlnește, astăzi, cu președintele american Joe Biden, la Casa Albă

Klaus Iohannis se întâlnește, astăzi, cu președintele american Joe Biden, la Casa Albă

Aflat într-o vizită oficială de două zile la Washington, preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, astăzi, la Casa Albă, de omologul său american, Joe Biden.

Din delegaţia oficială care îl va însoţi pe şeful statului la Washington fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Principalele teme de discuţie le reprezintă situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic, cooperarea în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state în ceea ce priveşte mai multe domenii.

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca factor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Miercuri, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards,  preşedintelui României urmează să-i fie decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului de lider transatlantic şi european.

În cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului, Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *