Kremlin: Vladimir Putin se va întâlni cu Xi Jinping în China, în următoarele luni, pentru a profita de dinamica bună a relațiilor

Kremlin: Vladimir Putin se va întâlni cu Xi Jinping în China, în următoarele luni, pentru a profita de dinamica bună a relațiilor

Preşedintele rus se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, după ce liderul de la Beijing a vizitat Moscova în martie, tocmai pentru a profita de dinamica favorabilă a legăturilor dintre cele două țări, a anunţat miercuri Kremlinul, citat de EFE, notează Agerpres.

„Bineînţeles, vizita lui Putin (în China) este pe agendă, momentul exact urmează să-l stabilim”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică.

Senatorul rus Andrei Denisov, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale, a declarat cu o zi înainte de la Beijing pentru agenţia de presă TASS că Xi i-a spus preşedintelui Senatului rus, Valentina Matviyenko, că îl aşteaptă pe Putin în luna octombrie.

„Acum este un moment absolut bun pentru a menţine un impuls ridicat în dezvoltarea relaţiilor bilaterale ruso-chineze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a reiterat că interacţiunea dintre Moscova şi Beijing nu a fost niciodată îndreptată împotriva unor ţări terţe, ci în beneficiul popoarelor rus şi chinez.

Secretarul de presă al Kremlinului a subliniat că agenda vizitei lui Putin în China va aborda chestiuni care sunt deja clare şi „destul de voluminoase”, cum ar fi comerţul bilateral, cooperarea economică şi situaţia globală şi regională.

El a arătat că Rusia şi China au o viziune similară asupra fundamentului relaţiilor internaţionale şi, prin urmare, există perspective bune pentru discuţii ulterioare şi o interacţiune constructivă.

În luna martie a acestui an, în timpul vizitei lui Xi în Rusia, liderul chinez a încercat să îl convingă pe Putin de iniţiativa sa de pace în 12 puncte şi, potrivit Financial Times, să îl avertizeze pe omologul său rus împotriva folosirii armelor nucleare.

Peskov a declarat pe 5 iulie că nu poate confirma acest lucru, dar a susţinut că au fost furnizate multe informaţii despre această vizită şi că “tot restul este ficţiune”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *