Kremlinul încearcă să anuleze influența lui Aleksei Navalnîi și după moartea sa: Putin nu-i pronunță numele, iar televiziunile de stat îl ignoră

Kremlinul încearcă să anuleze influența lui Aleksei Navalnîi și după moartea sa: Putin nu-i pronunță numele, iar televiziunile de stat îl ignoră

Autoritățile ruse l-au defăimat pe liderul opoziției Aleksei Navalnîi în timpul vieții sale cu o cruzime care sugerează că acesta a fost mai influent decât vrea să recunoască Moscova, iar după moartea acestuia atitudinea Kremlinului nu s-a schimbat, scrie The New York Times.

Când Navalnîi era în viață, Kremlinul a încercat să îl prezinte ca pe o figură lipsită de importanță și nedemnă de atenția publicului, chiar dacă autoritățile ruse l-au defăimat și l-au atacat cu o răutate care sugera contrariul.

Președintele Vladimir Putin nu a spus niciun cuvânt în public despre Navalnîi în cele două săptămâni au trecut de la moartea activistului, la vârsta de 47 de ani, într-o închisoare din Arctica.

Televiziunea de stat rusă a fost aproape la fel de tăcută. Relatarea subiectului decesului s-a limitat la o scurtă declarație a autorităților penitenciare în ziua morții lui Navalnîi, plus câteva comentarii televizate trecătoare ale propagandiștilor de stat pentru a muta vina și a o ataca pe soția opozantului, Iulia Navalnaia, care a anunțat că va continua munca acestuia.

Iar vineri, 1 martie, în timp ce mii de oameni s-au adunat în capitala Rusiei pentru înmormântarea lui Navalnîi, aclamându-i numele, oficialitățile de la Moscova s-au comportat ca și cum comemorarea nu ar fi fost un eveniment. Știrile de stat l-au ignorat cu totul. Când a fost întrebat în acea dimineață dacă Kremlinul putea comenta despre Navalnîi ca figură politică, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a răspuns: „Nu poate”.

Sam Greene, profesor de politică rusă la King’s College din Londra, spune despre moartea principalului opozant rus: „O parte din abordarea Kremlinului a fost de a nu-i oferi mai mult «oxigen» decât era absolut necesar sau, pe cât posibil, de a nu-i oferi deloc oxigen”.

De ani, Putin refuză să pronunțe numele lui Navalnîi. Televiziunea de stat nu l-a menționat aproape niciodată. Autoritățile i-au interzis să candideze la alegerile prezidențiale din 2018 și l-au împiedicat în mare măsură să se implice într-o politică democratică de stil occidental pe care acesta dorea să o vadă în Rusia.

Greg Yudin, un sociolog rus care este acum cercetător la Universitatea Princeton, consideră că atitudinea Kremlinului este una de „omisiune strategică”.

Prin eliminarea Navalnîi din viața publică oficială, Kremlinul a semnalat că acesta nu este un politician care să reprezinte o alternativă legitimă, ci mai degrabă un extremist, un terorist sau un inamic al statului, care operează în afara limitelor politicii, a spus Yudin.

„Modul în care se creează o percepție asupra politicii în Rusia este că tot ceea ce lipsește din discursul oficial este irelevant, pentru că oricum nu are nicio șansă să se materializeze”, a explicat Yudin. „Dacă nu se vorbește despre tine la televizor, înseamnă că nu exiști”, a punctat cercetătorul.

În același timp, aparatul coercitiv al Rusiei l-a urmărit pe Navalnîi cu o ferocitate din ce în ce mai mare, otrăvindu-l cu un agent neurotoxic în 2020, încarcerându-l în condiții inumane și, în cele din urmă, trimițându-l într-un fost gulag îndepărtat, situat deasupra Cercului Arctic. De-a lungul timpului, el a fost denigrat într-un film, atacat cu vopsea verde și supus unei multitudini de dosare penale, în timp ce era demonizat ca „marionetă a Occidentului”.

„Pur și simplu, Kremlinul nu avea nimic de câștigat dacă îl menționa la televizor, dar asta nu înseamnă că Navalnîi nu putea să «mocnească subteran»”, a declarat profesorul Greene. „Și ceea ce îi îngrijora era că acest foc s-ar putea extinde”, a adăugat el.

Chiar și fără puterea televiziunii, Navalnîi a reușit să devină un nume cunoscut în Rusia folosind internetul – și acesta a continuat să fie modul în care milioane de ruși au urmărit știrile despre moartea și înmormântarea lui.

Prezența online a lui Navalnîi a subminat sugestiile Kremlinului cu privire la irelevanța acestuia. În 2021, el a adunat peste 100 de milioane de utilizatori care au urmărit materialul lui Navalnîi despre palatul secret construit pentru Putin la Marea Neagră, un fapt care a reliefat puterea latentă a liderului opoziției.

Navalnîi și-a menținut statura de principal opozant chiar și din închisoare, comunicând prin mesajele scrise pe care avocații și echipa acestuia le-au publicat pe rețelele de socializare și prin discursurile din sala de judecată, pe care aliații săi le-au transformat în videoclipuri pe YouTube.

Sociologul Yudin a precizat: „Politica rusă s-a redus mult timp la un fel de impas între doi bărbați, între Putin și Navalnîi”. „Acest lucru era absolut clar pentru orice observator onest al politicii rusești”, a adăugat sociologul de la Princeton. Dar nu și conform televiziunii ruse.

Ce spun propagandiștii ruși

Viaceslav Nikonov, nepotul lui Viaceslav Molotov, ministrul de externe din epoca stalinistă, a anunțat, pentru scurt timp, moartea lui Navalnîi la postul principal de televiziune din Rusiei, Pervîi Canal (Canal 1).

Nikonov, membru pro-Kremlin al Parlamentului rus, și-a întrerupt însă emisiunea politică pentru a citi declarația autorităților penitenciare și pentru a spune că, potrivit informațiilor medicale preliminare, cauza morții lui Navalnîi a fost un cheag de sânge.

El a revenit rapid la elogierea progreselor armatei ruse în Ucraina, citând un celebru strigăt de război al bunicului său, înainte de a-și încheia emisiunea. La Canal 1 a urmat apoi buletinul de știri, în care moartea lui Navalnîi a fost abia a opta știre, după un segment despre unul dintre corespondenții de război care a livrat personal drone soldaților ruși de pe front.

În orele și zilele următoare, canalele de stat rusești au acordat atenție morții lui Navalnîi doar în câteva comentarii rapide, generând în același timp câteva teorii bizare ale conspirației.

Margarita Simonian, șefa rețelei de stat RT (Russia Today), a afirmat într-un talk show că momentul morții ridică „mari întrebări”, deoarece soția lui Navalnîi participa la Conferința anuală de Securitate de la München în acel moment. Simonian a mai ținut să spună că Iulia Navalnaia a făcut o declarație „fără ca rimelul ei să se fi curs”.

„Aceasta îmi arată că, cel puțin, această femeie nu și-a iubit soțul atât de mult, dar iubește foarte mult puterea și tot ceea ce implică aceasta”, a spus Simonian.

Ea și alți propagandiști au sugerat că Occidentul a organizat moartea lui Navalnîi pentru a umbri impactul recentului interviu al președintelui Putin acordat jurnalistului american Tucker Carlson, fostul prezentator principal al Fox News. Aceștia nu au explicat cum a putut Occidentul să „aranjeze” moartea lui Navalnîi în timp ce acesta se afla într-o închisoare din Rusia.

Ei au argumentat că moartea lui Navalnîi era ultimul lucru pe care Kremlinul și l-ar dori, având în vedere că aceasta ar fi oferit un nou motiv pentru ca Occidentul să exercite presiuni asupra Rusiei.

„Ce ar putea fi mai bun pentru a stârni patosul acuzator decât moartea subită a principalului critic al Kremlinului, așa cum a fost numit decedatul în presa europeană?”, a întrebat comentatorul Dmitri Kiselyov, în emisiunea lui.

După ciclul inițial de știri, canalele de televiziune de stat au tăcut, ținând în mare parte moartea lui Navalnîi și întrebările fără răspuns în legătură cu aceasta departe de telespectatori, chiar dacă chipul opozantului rus a apărut pe coperțile ziarelor și revistelor din întreaga lume.

Într-un sondaj realizat de centrul independent Levada Center, publicat vinerea trecută, 21% dintre ruși au declarat că nu au auzit nimic despre moartea lui Navalnîi, iar alți 54% au spus că au auzit ceva, dar numai în termeni vagi.

Separat, trolii online aliniați Kremlinului au intrat în acțiune pentru a amplifica criticile la adresa Iuliei Navalnaia, după ce aceasta a anunțat că va continua munca soțului ei.

Cercetările efectuate de Antibot4Navalny, un grup de voluntari anonimi care monitorizează activitatea trolilor ruși, și de organizația non-profit Reset, cu sediul la Londra, care se concentrează pe democrație și tehnologie, descriu o campanie coordonată pentru a o defăima pe Navalnaia în mediul online, inclusiv prin promovarea unor fotografii falsificate și prin acuzații false despre „iubiții” acesteia.

Această abordare din partea autorităților ruse a continuat în timpul funeraliilor lui Navalnîi de vineri.

Televiziunea de stat a ignorat aproape în totalitate evenimentul, în timp ce posturile online și conturile de socializare favorabile Kremlinului s-au angajat în contramăsuri destinate publicului vorbitor de limbă rusă.

Canalul proguvernamental Readovka de pe Telegram a încercat să ridice îndoieli cu privire la numărul celor care au venit la înmormântarea lui Navalnîi. Canalul a sugerat că Navalnîi a fost folosit de Occident, deoarece „glume în limba engleză” au fost făcute de către oamenii care au venit să îi aducă un ultim omagiu.

În timp ce Putin refuză să pronunțe numele lui Navalnîi pentru a evita să-i confere acestuia un statut, „trolii nu au niciun statut” și, prin urmare, nu pot conferi un profil ridicat prin menționarea opozantului rus, a declarat Abbas Gallyamov, un redactor de discursuri de la Kremlin devenit între timp consultant politic. El a respins încercările Moscovei de a-l bagateliza pe Navalnîi.

„El a fost o amenințare, desigur”, a spus Gallyamov, care trăiește acum în Israel. „Navalnîi a fost singurul politician din opoziție care a reușit să scoată oamenii în stradă”, a precizat consultantul.

Citiți și:

Înmormântarea lui Navalnîi: Mii de ruși au stat la coadă pentru un omagiu la mormântul opozantului. Oamenii au scandat „Rusia va fi liberă”. Peste 120 de persoane reținute
Cum au relatat televiziunile din Rusia moartea lui Navalnîi. „Păpușa de fier a lui Putin” a expediat subiectul în 35 de secunde. VIDEO
Presa de stat din Rusia continuă să tacă sau este cinică în relatarea morții lui Navalnîi. Șefa RT a avut o problemă cu machiajul și rimelul Iuliei Navalnaia | VIDEO
„Nu am dreptul să renunț!” Iulia Navalnaia anunță că va continua lupta soțului ei, Aleksei Navalnîi. Mesajul ei direct către poporul rus

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *