La cinci luni după semnalul de alarmă tras de Libertatea, Municipalitatea va redeschide Expoflora, expoziția florală din Parcul Herăstrău

La cinci luni după semnalul de alarmă tras de Libertatea, Municipalitatea va redeschide Expoflora, expoziția florală din Parcul Herăstrău

Cel mai probabil pe 10 mai, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va inaugura o zonă istorică a celui mai mare parc din București, abandonată de ani și ani și aflată acum într-o stare deplorabilă.

„Cele patru pavilioane Expoflora cu flori exotice din Parcul Regele Mihai I se vor redeschide pentru public în luna mai”. Acesta este anunțul pe care primarul general Nicușor Dan l-a făcut pe pagina de Facebook pe 4 februarie.

La fix 5 luni după ce Libertatea a prezentat pe larg dezastrul din Herăstrău, cel mai mare parc al Bucureștiului. 

În septembrie 2023 arată mai rău ca niciodată, situația fiind la fel și în prezent. Clădirile pentru expozițiile florale sunt vandalizate, geamurile – sparte și pereții – dărâmați.

Așa arăta pavilionul Expoflora în septembrie 2023

Plante din Indochina sau Caraibe

De modernizarea zonei se vor ocupa specialiștii de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti și totul va începe în primăvara acestui an. 

Nicușor Dan a dat detalii și despre ce plante vom putea admira în Herăstrău, începând din această vară. „Bucureștenii și turiștii vor putea admira plante de colecție din zone cu o floră diferită de cea din țara noastră, precum Marea Mediterană, Indochina, Caraibe sau Oceania”, a precizat acesta.

Pavilionul Expoflora va găzdui zone cu plante de colecție. Foto: Facebook

Iar cei de la ALPAB au subliniat că „urmează să ne adresăm cetățenilor pasionați de floricultură, colecționarilor de exemplare spectaculoase, sau de ce nu, acelor persoane dedicate care ar dori să-și prezinte în grădinile Capitalei o plantă mai deosebită din propria cultură”.

Poveste veche din anii ’70

Toată modernizarea din Herăstrău, dar și din alte parcuri aflate în administrarea primăriei vor intra într-un proiect numit „Steward 2024”. 

Conform celor de la ALPAB, „denumirea vine din anii ‘70 când o distinsă doamnă care lucra la TAROM ca stewardesă pe linia București – Adu Dhabi – Bangkok – Singapore s-a oferit cu generozitate să ne aprovizioneze regulat din aceste țări calde cu semințe și răsaduri ale unor flori rare. Nu a dorit nici atunci, cum nu dorește nici acum, când este o bunică minunată, să-i facem cunoscut numele”.

Mai mult decât atât cei care vor să se alăture proiectului o vor face exclusiv voluntar. „Singurul beneficiu posibil, ar putea fi o etichetă cu textul «Exponat realizat/donat de doamna/domnul Ixulescu»”, după cum notează Administrația.

Istoria Parcului Herăstrău

Înainte de 1930, locul pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă, care a fost asanată în perioada 1930-1935. Proiectele au fost realizate de arhitecții Ernest Pinard și Friedrich Rebhuhn.

Ultimul, un arhitect peisagist german care a lucrat în Anglia, Franța și Elveția, a venit în 1910 în România, unde i s-a oferit postul de șef al secției horticole a orașului București. A fost cel care s-a ocupat și de Grădina Cișmigiu. 

Povestea celui mai mare parc din București a început în 1936, la inițiativa profesorului Dimitrie Gusti. Atunci s-a înființat Muzeul Satului pe malul lacului, iar Teatrul de Vară din mijlocul parcului a fost inaugurat în 1956.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *