La emisiunea Românii au talent. „Pe viaţă şi pe moarte”

La emisiunea Românii au talent. „Pe viaţă şi pe moarte”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, luni, cu dansatorii din ansamblul „Hecenii” din Heciul-Nou, Sângerei, a căror reprezentaţie a devenit virală după ce au participat la emisiunea „Românii au talent” de la Pro TV.  

„Am foarte multă admiraţie şi pentru conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaş, fost discipol al reputatului coregraf Ion Sambriş, cel care a stat la baza „Hecenilor”. Omul sfinţeşte locul, spune înţelepciunea populară şi Dionisie este un adevărat exemplu de om care, în pofida faptului că face şi el naveta săptămânal, iar în ultimul an munceşte chiar şi fără a fi salarizat, reuşeşte să producă şi să menţină în inima copiilor săi acea scânteie de pasiune de la care porneşte totul. Astfel de oameni sunt adevăraţii ambasadori ai ţării noastre şi este vital să-i susţinem şi să-i preţuim”, a spus Maia Sandu.

„A fost pentru noi un dans pe viaţă şi pe moarte în cel mai adevărat sens al cuvântului, de asta am dat tot ce am putut pe acea scenă”, a afirmat conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaş.

Chiar dacă „Hecenii” există deja de 13 ani şi a format până acum generaţii întregi de dansatori, riscau să rămână fără sală de repetiţii. Maia Sandu s-a arătat impresionată de dăruirea, dedicaţia şi determinarea lor de a lupta pentru existenţă, pentru performanţă şi pentru visul de a-şi duce bunul nume în întreaga lume.

 

Vineri seară, tinerii dansatori au fost trimişi în semifinală de Andra care a apăsat butonul auriu, în premieră, pentru un ansamblu.

 

„Acest ansamblu are nevoie de un spaţiu unde să continue lucrul frumos pe care îl face. Îndemn Guvernul să găsească cât mai rapid, împreună cu administraţia publică locală din raionul Sângerei, un spaţiu nou, modern, care corespunde necesităţilor, aşa încât aceşti copii să poată dansa şi promova tradiţiile noastre în continuare. De asemenea, i-am invitat pe aceşti tineri minunaţi, alături de coreograful Dionisie Cobîlaş, la preşedinţie”, a mai declarat Maia Sandu.

The post La emisiunea Românii au talent. „Pe viaţă şi pe moarte” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *