Americanii fac pod artificial ca să scape de blocajele Israelului. E aproape gata

RMAG news

Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, notează AFP.

Confruntat cu întârzierile şi blocajele Israelului în ceea ce priveşte livrarea pe uscat a ajutorului umanitar pentru locuitorii din Fâşia Gaza lovită de un dezastru umanitar, preşedintele american, Joe Biden, a anunţat la începutul lui martie construirea acestei instalaţii.

„Până în prezent, avem finalizat peste 50% din port”, a declarat presei Sabrina Singh, purtătoare de cuvânt adjunctă a Pentagonului.

Acest port, al cărui cost de construcţie ar urma să se ridice la aproximativ 320 de milioane de dolari, va fi operaţional la începutul lunii mai, potrivit autorităţilor americane. Dar această iniţiativă nu poate înlocui convoaiele terestre, a avertizat însă Washingtonul.

Anunţul a fost făcut în timp ce secretarul de stat Antony Blinken se află în Orientul Mijlociu. Şeful diplomaţiei americane a vizitat miercuri Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza.

Cu o zi înainte, în Iordania, el a vorbit despre un „progres real şi important” în ceea ce priveşte ritmul de intrare a ajutoarelor, dar că mai sunt „încă multe de făcut”.

Un înalt responsabil al administraţiei americane a afirmat săptămâna trecută că toţi cei 2,2 milioane de locuitori din Fâşia Gaza se confruntă cu insecuritatea alimentară.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent lansat de Hamasul palestinian pe 7 octombrie în Israel, care a luat viaţa a cel puţin 1.170 de persoane, conform unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.

Ofensiva de represalii a Israelului a ucis 34.568 de persoane în Fâşia Gaza, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas.

The post Americanii fac pod artificial ca să scape de blocajele Israelului. E aproape gata appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *