Lapte de migdale – cum se face laptele de migdale și ce beneficii are

Lapte de migdale – cum se face laptele de migdale și ce beneficii are

Migdalele sunt o sursă naturală de vitamine și minerale, pot fi consumate ca atare, drept gustare, dar și sub formă de lapte de migdale sau făină. Descoperă mai jos care sunt beneficiile laptelui de migdale.

Laptele de migdale reprezintă o alternativă sănătoasă de lapte vegetal, cu un conținut ridicat de fibre solubile și un număr mai mic de calorii. Poate fi făcut foarte ușor și acasă și poate fi consumat într-o varietate de rețete, dar și simplu, lapte de migdale de băut.

Ce este laptele de migdale

Laptele obținut din fructele cu coajă lemnoasă este o băutură vegetală ce se obține prin amestecul migdalelor cu apă, iar băutura este apoi strecurată pentru a se îndepărta orice urmă solidă de migdale. Textura laptelui este una cremoasă, asemănătoare cu cea a laptelui de origine animală, iar gustul este unul plăcut.

Pentru prepararea laptelui se vor folosi migdale decojite, urmele fiind îndepărtate, apoi băutura este diluată cu apă. Valoarea nutrițională a laptelui de migdale depinde de cantitatea de migdale folosite pentru a produce laptele.

Ce beneficii are laptele de migdale

Laptele de migdale are un conținut scăzut de calorii deoarece, în timpul producției, este diluat cu apă. De asemenea, dacă nu are în compoziție zahăr, laptele de migdale este și un produs care nu provoacă creșterea bruscă a glicemiei.

Deoarece are un conținut bogat în calciu, laptele de migdale contribuie la sănătatea sistemului osos și poate preveni apariția osteoporozei. Laptele de migdale este bogat în vitamina E, are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, iar asta îl face bun pentru sănătatea cardiovasculară și pentru sănătatea inimii.

Pentru că nu conține lactoză, laptele de migdale este o alegere ideală pentru persoanele care se confruntă cu diferite alergii sau restricții alimentare.

Laptele de migdale este bogat în antioxidanți care protejează organismul de efectele radicalilor liberi și stresului oxidativ, protejând astfel pielea și prevenind apariția liniilor fine.

Datorită conținutului ridicat de vitaminele A, D și E, laptele de migdale susține imunitatea în mod natural și ajută organismul să lupte împotriva oboselii și epuizării.

Valori nutriționale pentru o cană (250 ml) de lapte de migdale

Calorii: 39;
Proteine: 1 gram;
Carbohidrați: 3,5 grame;
Grăsimi: 3 grame;
Zahăr: 2 grame;
Fibre: 0,5 grame;
Calciu: 37% VNR (valoare nutrițională recomandată);
Potasiu: 4% VNR;
Vitamina D: 13% VNR;
Vitamina E: peste 100% VNR.

Cum faci lapte de migdale acasă

Pune 250 g migdale crude în 500 ml apă rece. Lasă-le peste noapte la înmuiat. În tot acest timp, migdalele se vor hidrata și vor absorbi apa. Cu cât migdalele sunt mai bine hidratate, cu atât laptele preparat va avea o textură mai cremoasă.

A doua zi, scurge migdalele și clătește-le cu apă rece. Pune migdalele într-un blender, adaugă peste 500 ml apă rece și amestecă până când se vor mărunți fin. Adaugă treptat încă 500 ml de apă rece și continuă să amesteci în blender până când obții o băutură fluidă.

Pune laptele obținut într-o strecurătoare cu un tifon deasupra și scurge bine. Poți adauga în laptele făcut și un strop de sare, pentru a-I intensifica gustul.

Cum se face făina de migdale

Există două tipuri de făină de migdale: albită și naturală. Făina de migdale albită este fără coajă, în timp ce cealaltă are coaja lăsată intactă înainte de a fi măcinată. Principala diferență între produse este granulația.

Făina de migdale are o textură fină și mai asemănătoare cu o pudră, așa cum ne-am aștepta de la o făină. Așadar, migdalele mărunțite nu trebuie confundate cu făina. Pe ele le poți folosi ca topping în prăjituri, ovăz sau chiar mâncăruri. 

Pentru a face făină de migdale adaugă migdalele albite într-un blender și amestecă până când obții o făină fină, sub formă de pudră. Știi că ai mers prea departe dacă începe să se transforme în unt de migdale.

Migdalele sunt surse bogate în substanțe alcaline, iar asta ajută la consolidarea sistemului imunitar, precum și la creșterea capacității organismului de prevenire în fața anumitor boli.

Conform studiilor efectuate de specialiști, migdalele sunt bogate în vitamina E, un antioxidant puternic care ajută la eliminarea radicalilor liber dăunători din corp, radicali ce sunt vinovați de declanșarea anumitor boli cronice în organism.

Cum se face laptele de migdale

Rețete cu lapte de migdale

Supă cremă de conopidă cu lapte de migdale

Ingrediente

O conopidă;
2 morcovi,
2 cartofi,
două ceape;
2 căței de usturoi, o rădăcină țelină;
200 ml lapte de migdale;
Sare, piper, coriandru, pătrunjel.

Mod de preparare

Spală conopida și rupe-o în buchețele. Pune într-o tavă tapetată cu unt bucățile de conopidă, morcovii tăiați cubulețe mici, o ceapă felii și cartofii tăiați cubulețe. Condimentează după gust cu sare și piper, stropește cu ulei de măsline totul și dă la cuptor pentru 15 minute, la 200 de grade Celsius.

Pune apoi toate legumele coapte într-un blender și mixează-le până obții o cremă.

Într-o cratiță pune puțin ulei, adaugă o ceapă tocată mărunt și lasă-o să se călească împreună cu usturoiul tăiat felii mici. Adaugă acum și crema de legume coapte, laptele de migdale, amestecă și mai lasă pe foc să se gătească împreună pentru 10-15 minute. La final, condimentează cu pătrunjel proaspăt și supa este gata.

Griș cu lapte de migdale

Ingrediente

50 g griș;
500 ml lapte de migdale;
două lingurițe de zahăr.

Mod de preparare

Pune laptele într-o cratiță și dă la foc mic. Adaugă zahărul și amestecă bine până când acesta se topește. Când laptele începe să fiarbă, adaugă și grișul, în ploaie, și amestecă rapid pentru a nu se lipi de fundul vasului.

Lasă pe foc pentru aproximativ 15 minute, amestecând des, până când capătă aspectul unei budinci, o cremă mai groasă. Ia de pe foc când este gata și poți servi cu o linguriță de dulceață de cireșe.

Budincă cu lapte de migdale

Ingrediente

600 ml lapte de migdale;
400 g căpșuni;
80 g semințe de chia;
două lingurițe de miere;
fulgi de ciocolată, frunze de mentă.

Mod de preparare

Pune laptele de migdale într-un bol, adaugă peste semințele de chia și amestecă bine timp de câteva minute până când compoziția se îngroașă. Adaugă acum și mierea.

Spală căpșunile, pasează-le în blender, iar piureul obținut pune-l peste lapte și semințe.

Pune într-un bol rotund budinca cu lapte de migdale, iar deasupra presară fulgi de ciocolată, câteva bucăți de căpșuni și frunze de mentă.

Citește și: Rețete de cataif

Sursă info: pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

Sursă foto: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *