Legea Fugarilor, pe loc repaus! ICCJ consideră că propunerea de majorare a pedepsei este NECONSTITUȚIONALĂ

Legea Fugarilor, pe loc repaus! ICCJ consideră că propunerea de majorare a pedepsei este NECONSTITUȚIONALĂ

“La data de 5 decembrie 2023, ora 20.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară,

Cu participarea unui număr de 88 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește:

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x nr.675/2023)

Alina Gorghiu: „În perioada 2015-2023 peste 8.000 de fugari au fost aduși în țară pentru executarea pedepselor”

Sesizarea de neconstituționalitate privește prevederile actului normativ indicat, în ansamblul său,

Secțiile Unite apreciind că ar fi încălcate prevederile art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 alin. (3) din Constituția României cu privire la dreptul la un proces echitabil coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la libertate individuală, precum şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituție privitor la neretroactivitatea legii”, se precizează în comunicatul ICCJ.

 

Proiectul de lege prevede majorarea cu 3 ani a pedepselor pentru condamnaţii care nu se prezintă la poliţie în termen de 7 zile de la verdict, pentru punerea în executare a mandatului de executare.

‘Legea fugarilor’ NU i se va aplica lui Cătălin Cherecheş – Anunțul ministrului Justiției

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *