Grevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii cu 15% mai mari

Grevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii cu 15% mai mari

“Sindicatul declanşează proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

Potrivit sursei citate, în scopul susţinerii revendicărilor salariaţilor din ONRC, SAONRC declanşează acţiuni sindicale conform unui calendar.

Alertă în sistemul medical: Sindicatele afiliate Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ declanșează miercuri o grevă de avertisment

Astfel, în perioada 18-22 aprilie angajaţii intră în grevă de tip japonez la nivel naţional. “Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel”, se precizează în comunicat.

Poștașii intră în în grevă. Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de pensionari care așteaptă să primească banii

Totodată, în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30 vor avea loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din luna august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă. 

Citește și Angajații primăriilor pregătesc grevă generală. Controverse uriașe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *