Ligia Gheorghe, citată ca martor în dosarul „Azilele groazei”, suspendată din calitatea de consilier al Gabrielei Firea

Ligia Gheorghe, citată ca martor în dosarul „Azilele groazei”, suspendată din calitatea de consilier al Gabrielei Firea

Ligia Gheorghe (Enache), consiliera Gabrielei Firea, a solicitat suspendarea contractului de muncă pe perioada anchetei privind căminele de bătrâni din Voluntari „pentru a nu afecta percepția publică” privind imaginea ministrului Firea, a anunțat Ministerul Familiei, vineri, 7 iulie.

„Pentru a nu afecta percepția publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea și a ministerului, doamna G. L. a solicitat astăzi suspendarea contractului de muncă pentru funcția de consilier al ministrului, pe perioada desfășurării anchetei”, a transmis instituția condusă de Gabriela Firea.

„Orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, este inacceptabil. Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni și nu putem fi de acord cu astfel de comportamente. Reiterăm faptul că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu are atribuții pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități”, se arată în comunicatul Ministerului Familiei.

Ligia Gheorghe (Enache) are în continuare calitatea de martor în anchetă, „a avut legături cu asociația din dosar o scurtă perioadă, pe o funcție onorifică, dar nu a lucrat niciodată la căminele de bătrâni și nici nu a cunoscut activitatea acestora”.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse susține că nu are atribuții pentru acreditarea sau controlul căminelor de bătrâni sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități și că „ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz și nu a avut cunoștință despre activitatea centrelor menționate în această anchetă”.

Patru persoane, arestate în cazul „azilelor groazei”

Miercuri, 5 iulie, DIICOT a anunțat că 24 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele de bătrâni din Voluntari, unde aceștia erau ținuți în condiții inumane și abuzați.

DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor 24 de persoane. Solicitarea a fost însă admisă parțial. Tribunalul a decis arestarea a patru persoane, față de ceilalți luându-se măsura arestului la domiciliu, respectiv a controlului judiciar.

Potrivit anchetatorilor, bătrânii din trei azile nu primeau medicamente și erau obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a spus comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a cerut demiterea șefilor ANPIS și AJPIS Ilfov, a șefilor DGASPC-urilor locale și a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, iar ministrul muncii, Marius Budăi, a dat vina pe DGASPC Ilfov.

Abuzurile au fost dezvăluite în urmă cu cinci luni de o investigație jurnalistică realizată de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Investigația a fost publicată inclusiv în Libertatea. 

Citește investigația despre abuzurile din centrele de bătrâni:

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari
Interceptări cu angajații: „Stai dracului cuminte, că te bat!”
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *