LIVETEXT | A treia zi de armistițiu. 41 de ostatici ai Hamas, eliberați până acum în schimbul a 78 de prizonieri palestinieni. Noi eliberări așteptate azi

LIVETEXT | A treia zi de armistițiu. 41 de ostatici ai Hamas, eliberați până acum în schimbul a 78 de prizonieri palestinieni. Noi eliberări așteptate azi

În a doua zi a armistițiului temporar dintre Israel și Hamas, au fost eliberați 17 ostatici ținuți în Fâșia Gaza de grupare, dintre care 13 israelieni și 4 cetățeni thailandezi. În schimbul lor, din închisorile israeliene au fost eliberați 39 de prizonieri. Schimbul a avut loc după ce în ziua precedentă fuseseră puși în libertate 24 de ostatici ai Hamas și alți 39 de palestinieni. Noi eliberări sunt așteptate în cursul zilei de duminică, a treia zi de încetare temporară a focului.

07:3126-11-2023

Israelul a primit lista ostaticilor care urmează să fie eliberați duminică din Gaza, anunță biroul lui Netanyahu

Israelul a primit o listă cu ostaticii care urmează să fie eliberați duminică, conform acordului încheiat cu Hamas, a transmis biroului premierului israelian, relatează CNN.

„Oficialii de securitate verifică lista”, iar informațiile au fost transmise familiilor ostaticilor, se precizează într-un comunicat al biroului.

Lista marchează ceea ce va fi a treia zi de eliberări de la intrarea în vigoare, vineri, a armistițiului de patru zile între Israel și Hamas.

Acordul prevede ca 50 de ostatici ținuți de Hamas să fie eliberați în cele patru zile de încetare a focului, în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni.

07:2626-11-2023

Cine sunt ostaticii eliberați sâmbătă de Hamas

Biroul premierului israelian și Forumul Ostacilor și al Familiilor Dispărute au făcut publice numele și vârstele celor 13 ostatici israelieni eliberați sâmbătă, în a doua zi a armistițiului dintre Israel și Hamas, relatează CNN.

Aceștia sunt: Shoshan Haran (67 de ani), Shiri Weiss (53 de ani), Sharon Avigdori (52 de ani), Adi Shoham (38 de ani), Maya Regev (21 de ani), Noga Weiss (18 ani), Noam Or (17 ani), Alma Or (13 ani), Hila Rotem (13 ani), Noam Avigdori (12 ani), Emily Hand (9 ani), Naveh Shoham (8 ani) și Yahel Shoham (3 ani).

Dror Or, tatăl lui Noam și Alma Or, este încă deținut de Hamas în Gaza, în timp ce Yonat Or, mama copiilor și soția lui Dror, a fost ucisă pe 7 octombrie, spun oficialii israelieni.

De asemenea, Raaya Rotem, mama lui Hila Rotem, este în continuare ostatică.

Pe lângă cei 13 israelieni, au fost eliberați sâmbătă și 4 cetățeni thailandezi, numele lor fiind făcute publice de premierul thailandez Srettha Thavisin. Ei sunt Natthaporn Onkaew, Komkrit Chombua, Anucha Angkaew și Manee Jirachart.

Mai multe detalii: Fata despre care tatăl ei a crezut că a murit pe 7 octombrie se află printre ostaticii Hamas eliberați sâmbătă. Emily a împlinit 9 ani în captivitate

07:0526-11-2023

17 ostatici eliberați de Hamas sâmbătă au ajuns în Israel

Un grup format din 13 israelieni și patru cetățeni thailandezi a fost eliberat sâmbătă din captivitatea Hamas și a ajuns duminică în Israel, în cea de-a doua etapă a acordului dintre cele două părți implicate în conflict, relatează CNN și agenția Reuters, citată de The Guardian.

Dintre cei 13 israelieni eliberați, șase sunt femei și șapte sunt copii și adolescenți. În schimbul ostaticilor Hamas, din închisorile israeliene au fost eliberați 39 de palestinieni.

Acordul a fost în pericol din cauza unei dispute privind livrarea de ajutoare în Gaza.

Disputa de scurtă durată, care a amenințat încetarea temporară a focului pentru eliberarea prizonierilor, a fost depășită cu medierea Qatarului și a Egiptului, dar a subliniat fragilitatea acordului, conform căruia un total de 50 de ostatici israelieni urmează să fie schimbați cu 150 de prizonieri palestinieni pe parcursul a patru zile, notează sursele citate.

23:0925-11-2023

Armata israeliană confirmă că 13 ostatici israelieni se află în mâinile Crucii Roșii, în drum spre ieșirea din Gaza

Biroul purtătorului de cuvânt al armatei israeliene (FDI) a confirmat că cei 13 ostatici israelieni se află în mâinile Crucii Roșii și se îndreaptă spre punctul de trecere a frontierei de la Rafah, din Egipt, relatează The Times of Israel și BBC News.

על פי המידע שנמסר מהצלב האדום, החטופים בדרכם למעבר רפיח בשטח רצועת עזה.

— דובר צה״ל דניאל הגרי – Daniel Hagari (@IDFSpokesperson) November 25, 2023

Acolo vor fi întâmpinați de oficiali israelieni, iar apoi vor fi aduși pe teritoriul israelian.

O sursă guvernamentală egipteană a declarat, de asemenea, că Crucea Roșie a primit ostaticii, în Gaza, și că aceștia se află în drum spre punctul de trecere a frontierei de la Rafah, potrivit Reuters.

23:0525-11-2023

Hamas a predat 20 de ostatici Crucii Roșii

Gruparea islamistă Hamas a anunțat că a predat sâmbătă seară 20 de ostatici – 13 israelieni și 7 cetățeni străini – Crucii Roșii, relatează The Times of Israel, Reuters și BBC News.

Ostaticii urmează să fie aduși la punctul de trecere a frontierei de la Rafah din Egipt pentru a fi predați oficialilor israelieni, care îi vor aduce în Israel printr-o intrare laterală aflată la punctul de trecere Kerem Shalom.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a confirmat că 13 israelieni și mai mulți cetățeni străini se află acum în custodia Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) din Gaza.

20:3825-11-2023

Într-o vizită în Fâșia Gaza, Gallant spune că trupele israeliene nu vor părăsi enclava până când nu se vor întoarce toți ostaticii

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a spus sâmbătă că forțele israeliene nu vor părăsi Fâșia Gaza până când toți ostaticii nu se vor întoarce în Israel, iar orice negocieri viitoare cu Hamas vor fi purtate în mijlocul luptelor, relatează The Times of Israel.

Declarațiile au fost făcute în timp ce Gallant a făcut un tur al Fâșiei Gaza în această dimineață – pentru prima dată de la începutul războiului -, întâlnindu-se cu comandanți și soldați. Gallant a intrat în Fâșie pe mare, împreună cu șeful Marinei Militare, viceamiralul David Sa’ar Salama.

“Capacitatea noastră de a aduce primul grup de ostatici provine din presiunea exercitată de militari. De îndată ce presiunea militară este exercitată, ei (luptătorii Hamas, n.r.) vor o pauză. Când crește presiunea, ei vor o altă pauză. Când crești și mai mult, ei sunt gata să vină cu o ofertă, iar când crești și mai mult presiunea, ei sunt gata să vină cu o ofertă care poate fi acceptată – aceasta este întreaga metodă”, a afirmat Gallant.

“Nu putem părăsi operațiunea și războiul din Gaza până când nu ajungem la o situație în care să aducem toți ostaticii înapoi, pentru că mai avem mulți alții” ținuți captivi, a adăugat el.

Gallant a precizat că încetarea focului va fi scurtă. “Orice negocieri ulterioare vor fi” în timpul atacurilor israeliene, a mai spus el. “Adică, dacă vor continua să discute un viitor acord, va fi în timp ce vor cădea bombe și forțele se vor lupta, aceasta este baza”, a adăugat Gallant.

Biroul lui Gallant a transmis că acesta a făcut un tur al coastei de nord a Fâșiei Gaza și a fost informat de comandanți despre operațiunile forțelor în timpul luptelor și despre securitatea acestora în timpul încetării focului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *