LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 499 | „Ofensiva nu este rapidă, dar avansăm. Acum avem inițiativa pe front”, spune Zelenski

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 499 | „Ofensiva nu este rapidă, dar avansăm. Acum avem inițiativa pe front”, spune Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski admite că actuala contraofensivă a Kievului se desfășoară lent, dar spune că trupele Ucrainei avansează și au inițiativa pe câmpul de luptă. Amenințarea privind un atac rusesc asupra centralei nucleare Zaporojie se diminuează, dar ea poate reapărea oricând atât timp cât forțele ruse controlează instalația, a anunțat joi șeful spionajului militar al Ucrainei, Kirilo Budanov. Între timp continuă operațiunile de căutare după atacul cu rachete asupra orașului Liov.

08:1407-07-2023

Administrația Biden nu a sancționat, nici nu a sprijinit discuțiile neoficiale cu rușii – Departamentul de Stat

Administrația președintelui Joe Biden nu a sancționat și nici nu a sprijinit întâlnirile secrete pe care foști înalți oficiali americani din domeniul securității naționale le-au avut cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și alți ruși pe tema unor potențiale discuții pentru a pune capăt războiului din Ucraina, au transmis joi Casa Albă și Departamentul de Stat american, citate de Reuters.

Precizările autorităților americane vin în contextul în care NBC News a relatat că foști oficiali ai SUA s-au întâlnit cu Lavrov la New York în aprilie, alături de Richard Haass, fost diplomat american și președinte demisionar al Council on Foreign Relations, și doi foști consilieri ai Casei Albe.

Nu este clar cât de des a avut loc discuțiile dintre aceștia, la care au participat și foști oficiali ai Pentagonului, precum și alți ruși proeminenți despre care se crede că sunt apropiați de Kremlin, a mai notat NBC News.

„Administrația Biden nu a sancționat aceste discuții. Și, așa cum am spus în mod repetat, nimic despre Ucraina fără Ucraina”,a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, răspunzând la întrebările Reuters.

Citând șase persoane informate în legătură cu subiectul, NBC News a precizat că discuțiile au fost menite să pună bazele unor posibile conversații privind încetarea războiului.

07:5707-07-2023

Cehia vrea ca negocierile de aderare a Ucrainei la UE să înceapă până la sfârșitul lui 2023, spune Petr Pavel

Președintele Cehiei Petr Pavel spune că este în interesul țării sale ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare la NATO imediat după terminarea războiului și că Praga își dorește ca negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE să debuteze până la finalul acestui an, relatează Ukrainska Pravda.

„Este în interesul Republicii Cehe ca Ucraina, de îndată ce războiul se încheie, să înceapă negocierile pentru aderarea la NATO. Este bine pentru securitatea noastră, stabilitatea regională și prosperitatea economică. De asemenea, ne vom strădui să începem negocierile privind aderarea Ucrainei la UE până la sfârșitul acestui an”, a transmis pe Twitter liderul ceh, care l-a primit joi, la Praga pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

În cadrul întâlnirii, cei doi președinți au vorbit, printre altele, despre eforturile comune în relațiile cu țările terțe, în special în privința implementării formulei de pace ucrainene, mai notează Ukrainska Pravda.

„Republica Cehă poate contribui la atragerea statelor din Sudul Global la eforturile noastre comune de pace, în special la punerea în aplicare a formulei de pace. Astăzi l-am informat pe președintele Republicii Cehe despre modul în care atragem deja mulți parteneri. Am început această activitate. Cred că are succes. Africa, America Latină, Asia. Dar avem nevoie de ajutor în această direcție”, a spus Volodimir Zelenski.

Liderul ceh și-a exprimat susținerea pentru Ucraina, precizând că aceasta nu înseamnă doar sprijin pentru un stat care suferă din cauza războiului, ci mai ales asistență pentru toți europenii.

„Sprijinirea Ucrainei va fi întotdeauna obiectivul nostru. Vrem ca Ucraina să câștige și să câștigăm cu toții. Astfel încât să păstrăm valorile pe care se bazează societatea noastră”, a spus Petr Pavel.

07:5107-07-2023

Cehia vrea să înceapă negocierile de aderare a Ucrainei la UE până la sfârșitul lui 2023, spune Petr Pavel

Președintele Cehiei Petr Pavel spune că este în interesul țării sale ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare la NATO imediat după terminarea războiului și că Praga își dorește ca negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE să înceapă până la finalul acestui an, relatează Ukrainska Pravda.

„Este în interesul Republicii Cehe ca Ucraina, de îndată ce războiul se încheie, să înceapă negocierile pentru aderarea la NATO. Este bine pentru securitatea noastră, stabilitatea regională și prosperitatea economică. De asemenea, ne vom strădui să începem negocierile privind aderarea Ucrainei la UE până la sfârșitul acestui an”, a transmis pe Twitter liderul ceh, care l-a primit joi, la Praga pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

07:2607-07-2023

Zelenski spune că Ucraina are inițiativa pe câmpul de luptă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, în timpul unei conferințe de presă comune cu omologul său ceh Petr Pavel, la Praga, că în ciuda progreselor lente, inițiativa pe front aparține forțelor ucrainene, care avansează, relatează agenția Ukrinform, citată de Ukrainska Pravda.

„În ceea ce privește contraofensiva. Noi avansăm. Acum avem inițiativa. Ofensiva nu este rapidă, acesta este un fapt. Dar, cu toate acestea, avansăm, nu ne retragem, ca rușii. Prin urmare, văd acest lucru ca pe un lucru pozitiv”, a afirmat Volodimir Zelenski.

07:2107-07-2023

Bilanțul deceselor după atacul de la Liov a crescut la nouă

Cel puțin nouă persoane au murit în urma atacului cu rachete de joi asupra orașului Liov din vestul Ucrainei, potrivit unui nou bilanț anunțat de Ministerul Internelor de la Kiev, relatează Ukrainska Pravda.

„Liov. Numărul persoanelor ucise în urma tirului de rachete rusești a crescut la nouă persoane, 42 de persoane au fost rănite (dintre care trei copii)”, au transmis autoritățile.

Operațiunile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare.

22:5506-07-2023

Atacul rusesc asupra Liov a încălcat Convenția privind Patrimoniului Mondial prin lovirea unei clădiri protejate

Atacul de joi al Rusiei asupra orașului Liov din vestul Ucrainei a încălcat Convenția privin Patrimoniul Mondial prin lovirea unei clădiri istorice dintr-o zonă protejată, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Atacul a lovit o clădire istorică situată în zona tampon a „Ansamblul Centrului Istoric” din Liov, care este un sit al Patrimoniului Mondial, a precizat UNESCO. Zonele tampon sunt zone care adaugă un strat suplimentar de protecție siturilor din Patrimoniul Mondial.

Atacul a fost primul care a avut loc într-o zonă protejată de Convenție de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, a subliniat UNESCO.

„UNESCO reamintește statelor membre obligațiilor pe care le are în temeiul acestor instrumente normative ratificate pe scară largă”, a precizat instituția, adăugând că statele membre nu ar trebui să ia „nicio măsură deliberată care ar putea dăuna patrimoniului cultural și natural situat pe teritoriul altor state membre”.

În martie 2022, directorul general UNESCO, Audrey Azoulay, a trimis o scrisoare ministrului rus de externe Serghei Lavrov „pentru a-i aminti aceste obligații și pentru a specifica coordonatele siturilor Patrimoniului Mondial din Ucraina”, a amintit agenția ONU.

22:4006-07-2023

Comandantul armatei ucrainene: Contraofensivă decurge „conform planului”

Comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, a declarat că contraofensiva țării sale „se dezvoltă conform planului” într-un apel telefonic cu omologul său american, generalul Mark Milley.

Într-o postare pe Facebook, Zalujni a precizat că l-a informat pe Milley cu privire la situația din prima linie și că „au discutat despre nevoile urgente ale Forțelor Armate ale Ucrainei în ceea ce privește armele și munițiile”.

„Militarii ucraineni continuă să desfășoare acțiuni ofensive active. Situația se dezvoltă conform planului, inițiativa este în mâinile noastre”, a precizat generalul Zalujni.

21:0006-07-2023

Șeful serviciului de spionaj al Ucrainei spune că pericolul de la centrala nucleară Zaporojie se diminuează

Șeful spionajului militar al Ucrainei, Kirilo Budanov, a declarat joi că amenințarea privind un atac rusesc asupra centrale nucleare Zaporojie se diminuează, dar că s-ar putea întoarce cu ușurință atâta timp cât instalația va rămâne sub ocupație de forțelor ruse.

„Amenințarea este în scădere”, a spus Budanov, care este șeful Direcției principale de informații din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina, refuzând să spună cum a ajuns la această concluzie, într-un inter iu acordat Reuters.

Declarație vine după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc că pregătesc un atac la cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Budanov nu a oferit detalii despre ceea ce a dus la scăderea riscului sau ce a condus la prima concluzia că Moscova pregătește un atac.

„Îmi pare rău, nu vă pot spune ce s-a întâmplat recent, dar adevărul este că amenințarea este în scădere”, a spus el. „Aceasta înseamnă că cel puțin, împreună cu eforturi comune, am amânat cumva o catastrofă tehnologică.”

„Nu este eliminat (nr.riscul). Atâta timp cât stația este ocupată, acest lucru se poate întâmpla din nou oricând, dacă doresc ei”, a spus el.

19:4006-07-2023

Biden urmează să anunțe un nou pachet de sprijin pentru Ucraina, care include muniții cu dispersie

Administrația Biden va anunța mâine un nou pachet de sprijin cu armament pentru Ucraina și acesta va include muniții cu dispersie, au declarat doi oficiali americani pentru Reuters.

Armele, care au fost folosite pentru prima dată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lansează de obicei un număr mare de bombe mai mici, ceea ce prezintă numeroase riscuri pentru uciderea civililor.

Ele nu explodează întotdeauna, prezentând un risc viitor pentru civili, și au fost interzise de cea mai mare parte a lumii în temeiul unui tratat din 2008 numit Convenția privind munițiile cu dispersie, pe care SUA, Rusia și Ucraina nu l-au semnat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *