LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 604 | Rusia reia atacurile asupra orașului Avdiivka, dar suferă pierderi grele

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 604 | Rusia reia atacurile asupra orașului Avdiivka, dar suferă pierderi grele

Forțele ruse și-au reînnoit asaltul împotriva orașului Avdiivka din regiunea Donețk și au lansat atacuri fără succes în jurul flancurilor orașului, anunță vineri Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, care precizează că Rusia suferit pierderi grele cu aproape 900 de soldați uciși sau răniți, aproape 50 de tancuri și peste 100 de vehicule blindate distruse sau avariate.

10:0020-10-2023

Rusia reia atacurile asupra Avdiivka

Forțele ruse și-au reînnoit asaltul împotriva orașului Avdiivka din regiunea Donețk și au lansat atacuri fără succes în jurul flancurilor orașului, anunță vineri Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Inamicul a reluat acțiunile ofensive și nu încetează să încerce să încercuiască Avdiivka”, transmite armata ucraineană, menționând că trupele ruse au suferit pierderi grele.

Rusia a lansat ofensive fără succes în apropierea așezărilor de pe flancurile orașului Avdiivka, și anume la Stepove și Novokalonove la nord de oraș și în jurul Sieverne la vest, a precizat armata.

„În ultima zi, pierderile inamicului includ aproape 900 de soldați uciși sau răniți, aproape 50 de tancuri și peste 100 de vehicule blindate distruse sau avariate”, a spus Statul Major General în actualizarea situției privind ofensiva asupra Avdiivka, dar fără a preciza dacă aceste pierderi privesc doar acest sector.

Statul Major a declarat anterior că, în ultima zi, forțele ruse au suferit 1.380 de victime și au pierdut 55 de tancuri și 120 de vehicule blindate pe toate fronturile.

23:0019-10-2023

Forțele ucrainene anunță că au respins atacuri ruse în zona Avdiivka

În timpul zilei, Forțele de Apărare ale Ucrainei au respins aproximativ 50 de atacuri rusești în șase direcții, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Potrivit armatei ucrainene, operațiunea ofensivă în direcția Melitopol continuă. În direcția Bahmut, apărătorii ucraineni continuă să desfășoare acțiuni ofensive (de asalt) și spun că provoacă pierderi de forță de muncă și echipamente trupelor ruse.

19:4519-10-2023

Armata ucraineană anunță progrese la sud-vest de Verbove din regiunea Zaporojie

Forțele ucrainene au obținut un succes parțial la sud-vest de satul Verbove din regiunea Zaporojie, a raportat joi generalul Oleksandr Tarnavskyi, comandantul Grupului Tavria care luptă pe frontul de sud.

În ultima zi, au avut loc 34 de confruntări cu forțele ruse, a declarat comandantul forțelor sudice.

Ucraina și-a concentrat recent eforturile în jurul Verbove, un sat la aproximativ 10 kilometri est de Robotine recent eliberat.

19:2519-10-2023

Regiunea Herson, bombardată cu 10 bombe lansate de ruși din avioane

Forțele ruse au lansat joi 10 bombe aeriene asupra orașului Berislav din regiunea Herson, rănind doi rezidenți, a informat guvernatorul Oleksandr Prokudin.

Ambele victime, femei în vârstă de 68 și 55 de ani, primesc îngrijiri medicale, a spus guvernatorul.

Rusia a lansat, de asemenea, două bombe KAB ghidate asupra Vesele, un sat la 60 de kilometri est de Herson și chiar peste râul Nipro de Nova Kakhovka ocupată de ruși. Consecințele atacului aerian de la Vesele sunt în curs de stabilire, a spus Prokudin.

16:2219-10-2023

Kuleba anunță livrări noi și permanente de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a anunțat că SUA vor furniza Ucrainei mai multe rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune și vor face acest lucru în mod continuu, transmite Ptravda.

Întrebat la canalul de televiziune 1+1 dacă livrarea primului lot de ATACMS înseamnă că SUA vor continua furnizarea într-un număr mai mare, Kuleba a răspuns afirmativ.

Potrivit ministrului de Externe ucrainean, livrarea rachetelor este un rezultat direct al acordurilor dintre președinții Volodimir Zelenski și Joe Biden, care au fost încheiate la Washington în timpul întâlnirii lor la Casa Albă de la sfârșitul lunii septembrie.

„Mulțumim Statelor Unite pentru îndeplinirea acordurilor și pentru întărirea puterii noastre de foc”, spuse Kuleba.

De asemenea, ministrul ucrainean a spus că speră că în viitor Ucraina va primi rachete ATACMS capabile să lovească ținte la o distanță de 300 de kilometri.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *