LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 682 | Zelenski: „A rezista acest an înseamnă a rezista întregul război”

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 682 | Zelenski: „A rezista acest an înseamnă a rezista întregul război”

În discursul său către națiune, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că prioritatea este să asigure tot ceea ce este necesar pentru protecția Ucrainei și să reziste în acest an, „un an decisiv”, notează Ukrainska Pravda.

10:1506-01-2024

Rusia a pierdut 800 de soldaţi în ultimele 24 de ore

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei anunţă că Rusia a pierdut 800 de soldaţi în ultimele 24 de ore. Astfel, bilanţul total al militarilor pierduţi de Rusia în Ucraina de la începutul războiului a ajuns la 363.870, relatează The Kyiv Independent.

Potrivit sursei citate, Rusia a pierdut, de asemenea, 6.018 tancuri, 11.158 de vehicule de luptă blindate, 11.478 de vehicule și rezervoare de combustibil, 8.617 sisteme de artilerie, 950 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 633 de sisteme de apărare aeriană, 329 de avioane, 324 de elicoptere, 6.787 de drone, 23 de nave și ambarcațiuni și un submarin.

23:1405-01-2024

Zelenski: „A rezista acest an înseamnă a rezista întregul război. În această iarnă, ca și în ultima, teroarea rusă n-a câștigat nimic”

În discursul său către națiune, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că prioritatea este să asigure tot ceea ce este necesar pentru protecția Ucrainei și să reziste în acest an, „un an decisiv”, notează Ukrainska Pravda.

„Prioritatea principală a statului nostru este să furnizăm tot ceea ce este necesar pentru apărarea Ucrainei și pentru acțiunile noastre active. Muniție. Drone. Echipament. Personal. A rezista acest an înseamnă a rezista tot acest război. În multe privințe, acest an este decisiv”, a spus liderul de la Kiev.

El a menționat că acum au loc lupte intense în Avdiivka și în partea de sud a frontului și că „autoritățile ucrainene lucrează cu toți partenerii pentru a se asigura că Ucraina primește o cantitate suficientă de pachete de apărare” în această lună.

„În iarna aceasta, ca și ultima, teroarea rusă nu a putut câștiga în nimic”, a adăugat Zelenski.

20:3405-01-2024

Kommersant: Informațiile despre moartea generalui Valeri Gherasimov, șefului Statului Major rus, sunt false

Informația conform căreia, în urma atacului forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului și Crimeei din 4 ianuarie, șeful Marelui Stat Major rus Valeri Gherasimov a fost ucis este falsă, scrie Kommersant, care citează canalul Telegram „War on Fake”, apropiat de Ministerul Apărării de la Moscova.

Zvonuri despre moartea lui Gherasimov au apărut în presa ucraineană și poloneză, precum și pe o serie de canale de Telegram.

#RUMINT Yesterday was also C GUR Budanov’s birthday 👊 pic.twitter.com/FJlGhf2zMd

— Harri Ohra-aho (@Ohra_aho) January 5, 2024

„Creatorii acestei ultime ficțiuni nu au putut oferi nicio dovadă. Nicio fotografie sau videoclip nu este atașată postării”, se spune în mesajul „War on Fake”.

18:1605-01-2024

Rușii au atacat orașul Nikopol, o dronă de atac a lovit o clădire de locuințe, anunță ucrainenii

Rușii au atacat orașul Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk, cu drone kamikaze Shahed-136. Unul dintre UAV-urile a lovit o clădire rezidențială privată, provocând un incendiu, transmite Serviciul de Stat de Urgență din Ucraina, citat de Obozrevatel.

Salvatorii au precizat că o clădire cu două etaje a fost distrusă, iar focul a cuprins o suprafață de 80 de metri pătrați. Incendiul a fost stins. Nicio persoană nu a fost rănită.

16:4705-01-2024

Ramzan Kadîrov a propus SUA să ridice sancțiunile împotriva membrilor familiei sale în schimbul a 20 de prizonieri ucraineni

Șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a propus ca Statele Unite să ridice sancțiunile împotriva rudelor sale în schimbul transferului a 20 de prizonieri ucraineni. El a predat lista prizonierilor fostului ofițer american de informații Scott Ritter, care a sosit la Groznîi, relatează RIA Novosti.

„Avem o ofertă interesantă pentru oaspetele nostru. Avem prizonieri pe care i-am luat în Donețk și Luhansk. Am predat deja lista. Dacă vor ridica sancțiunile împotriva mamei și fiicelor mele, dacă-mi vor elibera caii și dacă vor mai elimina din sancțiunile împotriva mea, atunci vom renunța la acești oameni”, a spus Kadîrov.

Comandantul cecen a precizat că prizonierii au fost tratați bine și că membrii familiei sale „nu au nicio vină, nu au participat niciodată la decizii politice”.

Anterior, Kadîrov a scris, pe canalul său de Telegram, că o delegație condusă de fostul ofițer american de informații Scott Ritter a sosit la Groznîi. El a vizitat Universitatea Rusă a Forțelor Speciale și s-a întâlnit cu președintele parlamentului cecen.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *