Locomotiva unui tren personal a luat foc! 20 de pasageri afectați, pompierii au intervenit cu două autospeciale

Locomotiva unui tren personal a luat foc! 20 de pasageri afectați, pompierii au intervenit cu două autospeciale

În dimineața zilei de 14 august, un incendiu a izbucnit la o locomotivă care circula pe ruta Oradea-Halmeu. Evenimentul a fost sesizat prin apel la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” și la fața locului au intervenit echipajele Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Locomotiva avea atașate trei vagoane cu aproape 20 de persoane în interior. Spre norocul tuturor, pasagerii au reușit să se autoevacueze înainte ca incendiul să se extindă. Pompierii militari au acționat rapid și cu succes, stingând flăcările și asigurând toate măsurile de siguranță necesare pentru tractarea trenului până la Gara Episcopia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit. Din păcate, compartimentul motor al locomotivei a ars complet în urma evenimentului.

ISU Crișana a transmis un comuncat cu privire la desfășurarea evenimentelor:

„În dimineața zilei de luni, 14 august a.c., în jurul orei 03.00, pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Oradea, strada Santăului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Oradea – Halmeu.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 03:00, moment în care la fața locului au fost mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Locomotiva avea atașate trei vagoane în care se aflau aproximativ 20 de călători. Pasagerii s-au autoevacuat, astfel că, din rândul acestora, nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului și asigurarea măsurilor de siguranță pentru tractarea trenului până în Gara Episcopia.

Incendiul a izbucnit la compartimentul motor, cauza probabilă fiind un scurtcircuit.

În urma producerii evenimentului, a ars compartimentul motor”, informează ISU Crișana

În contextul în care siguranța călătorilor este o prioritate, acest incident ar fi putut avea urmări tragice dacă pompierii militari nu ar fi intervenit rapid și eficient. De altfel, intervențiile prompte ale pompierilor au salvat de fiecare dată situațiile grave în care s-au aflat trenurile în ultima perioadă. În mai puțin de două săptămâni, alte două locomotive au fost cuprinse de flăcări în timp de se aflau în mers.

Pe data de 5 august, o locomotivă a luat foc în gara Dumbrăveni, județul Sibiu. Locomotivă în flăcări, în gara Dumbrăveni. Luptă contra cronometru cu incendiul

La nici trei zile de la incendiul din gara Dumbrăveni, o altă locomotivă a luat foc în Gara de Vest, Ploiești: Tren de călători în flăcări, în Ploiești, Gara de Vest. Panică printre pasageri, pompierii intervin cu două autospeciale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *