Loredana Groza, gest controversat: i-a pupat picioarele lui Horia Moculescu, pe scena festivalului de la Mamaia – FOTO/VIDEO

Loredana Groza, gest controversat: i-a pupat picioarele lui Horia Moculescu, pe scena festivalului de la Mamaia – FOTO/VIDEO

Cei doi artiști au susținut un moment emoționant pe scenă, în ultima seară a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 60 de ani.

Ultima seară a ediției aniversare a Festivalului Mamaia a reunit pe scenă unii dintre cei mai mari artiști ai muzicii ușoare românești. În prima parte a serii, Horia Moculescu a fost premiat pentru contribuția sa în cadrul festivalului Mamaia, de-a lungul anilor, iar Corina Chiriac și Micky de la Capital au cântat șlagărele scrise de celebrul compozitor: „Inima ta“, „Salcia“, „Păi de ce“.

Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Loredana, artistă ale cărei începuturi în muzică sunt strâns legate de celebrul festival, numit Sanremo de România.

La 16 ani, în 1986, ea a participat pentru prima oară la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia (27 – 31 august), unde a câștigat Marele Premiu. De altfel, cântăreața are o amintire puternică leagată de acel moment, deoarece în noaptea de 31 august 1986 a avut loc un cutremur puternic în România (7,1 grade pe scara Richter), care a surprins-o în camera de hotel, după cum a mărturisit pe scenă.

Recitalul Loredanei a fost unul incendiar, așa cum artista și-a obișnuit publicul, dar a inclus și un moment foarte emoționant, un duet cu Horia Moculescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *