Lovitură de stat în Niger: Generalul Abdourahmane Tchiani s-a proclamat şef al statului

Lovitură de stat în Niger: Generalul Abdourahmane Tchiani s-a proclamat şef al statului

Ofițerii militari din Niger l-au proclamat vineri, 28 iulie, noul șef al statului pe generalul Abdourahmane Tchiani, comandantul gărzii prezidenţiale din Niger care l-a arestat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum, transmit BBC și Reuters.

Cunoscut și sub numele de Omar Tchiani, acesta a organizat o preluare a puterii care a început miercuri dimineață, când unitatea de gărzi prezidențiale l-a reținut pe Bazoum în palatul prezidenţial din Niamey.

În aceeaşi seară, 10 ofiţeri au anunţat la televiziune că puterea a fost preluată de aşa-numitul Consiliu Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), că a fost dizolvată Constituţia, iar toate instituţiile au fost suspendate.

Vineri, Tchiani s-a prezentat la televiziune ca preşedinte al CNSP. El a afirmat că militarii au preluat puterea din cauza mai multor probleme din Niger, inclusiv insecuritatea, problemele economice și corupția.

Mohamed Bazoum, care a fost ales în mod democratic în 2021, este un aliat apropiat al Franţei, precum şi al altor naţiuni occidentale. Potrivit BBC, se crede că acesta este în stare bună de sănătate, dar încă ținut captiv de propriile gărzi.

Lovitura de stat a fost condamnată ferm de organisme internaționale, inclusiv de Uniunea Africană, blocul regional al Africii de Vest (Ecowas), UE și ONU.

Franța a spus că nu-i recunoaște pe niciunul dintre liderii loviturii de stat și că îl va recunoaște doar pe Bazoum ca șef de stat.

„Reiterăm în cei mai fermi termeni cererea clară a comunității internaționale pentru restabilirea imediată a ordinii constituționale și a puterii civile alese democratic”, a transmis ministerul francez de externe, într-un comunicat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *