Lovitură grea pentru Ucraina în această iarnă: Experții militari occidentali, sceptici în legătură cu o victorie în 2024 – Ce pregătește PUTIN

Lovitură grea pentru Ucraina în această iarnă: Experții militari occidentali, sceptici în legătură cu o victorie în 2024 – Ce pregătește PUTIN

Ucraina va avea de înfruntat o iarnă grea, avertizează oficialii occidentali.

„Este puţin probabil ca linia frontului să se schimbe prea mult în următoarele luni”, au explicat strategii militari occidentali.

Forţele ucrainene se vor confrunta cu o iarnă „dură” şi cu un an dificil, deoarece evaluările serviciilor de informaţii occidentale nu indică mişcări semnificative pe linia frontului în următoarele luni, au declarat pentru CNN doi oficiali occidentali şi un înalt oficial militar american.

Pe termen scurt, agenţiile de informaţii occidentale se aşteaptă ca Rusia să-şi extindă bombardamentele asupra infrastructurii civile, inclusiv a instalaţiilor electrice, în încercarea de a provoca şi mai multe suferinţe populaţiei civile în lunile reci de iarnă, relatează HotNews.ro.

Progresul pe câmpul de luptă a fost lent în ultimele săptămâni, avansul forţelor ucrainene fiind limitat la doar un kilometru și jumătate în unele zone şi la câțiva kilometri în altele. Evaluările serviciilor secrete occidentale arată că este puţin probabil ca linia frontului să se schimbe mult în lunile următoare.

Un factor care împiedică contraofensiva ucraineană este lipsa puterii aeriene pentru a sprijini operaţiunile de la sol. Avioanele de luptă F-16 promise de NATO nu vor sosi suficient de curând, sau într-un număr suficient de semnificativ, pentru a modifica dinamica pe câmpul de luptă pentru o perioadă de timp, iar unele estimări arată că va dura mult anul viitor până ca ca forţa militară să aibă efect.

Aliaţii NATO se tem și că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea încerca o ofensivă mai amplă după victoria sa aşteptată la alegerile prezidenţiale din Rusia din martie annul viitor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *