„Mă rog pentru pace și libertate în Ucraina”. Ambasadorul Marii Britanii la Kiev, fost ambasador și la București, a făcut baie în Nipru, de Bobotează

„Mă rog pentru pace și libertate în Ucraina”. Ambasadorul Marii Britanii la Kiev, fost ambasador și la București, a făcut baie în Nipru, de Bobotează

Martin Harris, 54 de ani, ambasadorul Marii Britanii la Kiev, a făcut baie în Nipru, de Bobotează. El a susținut „rugăciunile pentru pace, victorie și libertate ale poporului ucrainean”, relatează Obozrevatel, care a preluat imaginile postate de diplomat pe pagina sa de pe X, fostul Twitter.

În filmarea difuzată pe rețelele sociale, Harris apare, la început, îmbrăcat în haine groase, cu geacă, fes și mânuși. Apoi renunță la veșmintele de iarnă și intră în apa rece a fluviului.

Diplomatul spune că a vrut să onoreze tradiția de Bobotează și „să se scalde de 3 ori în apele Niprului”, un gest prin care vrea să demonstreze că „sunt alături de poporul ucrainean și rugăciunile lui pentru pace, victorie și libertate”.

Happy Epiphany! З Водохрещем! pic.twitter.com/MMqn3yk9Uy

— Martin Harris (@MartinHarrisOBE) January 6, 2024

Din 2010 până în 2014, Martin Harris a fost ambasadorul Marii Britanii în România, iar din 2014 până în 2017 a fost ministru și șef adjunct al misiunii la Ambasada Marii Britanii la Moscova.

De anul trecut, Harris ste ambasador la Kiev, unde a mai fost adjunct al misiunii diplomatice din 2003 până în 2008.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *