Mahsa Amini și mișcarea femeilor iraniene au primit anul acesta Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, acordat de UE

Mahsa Amini și mișcarea femeilor iraniene au primit anul acesta Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, acordat de UE

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire din acest an a fost acordat joi, 19 octombrie, de către Parlamentul European lui Jina Mahsa Amini şi mişcării „Femeie, Viaţă, Libertate” din Iran, scrie Agerpres.

Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat laureaţii pentru anul 2023 în sala plenară de la Strasbourg, în urma unei decizii a Conferinţei Preşedinţilor PE, din care mai fac parte şi liderii grupurilor politice.

„Pe 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoşi şi sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate şi libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mişcarea «Femeie, Viaţă, Libertate»”, a declarat Metsola, portivit unui comunicat al Legislativului european.

„Prin alegerea lor ca laureaţi ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, PE le recunoaşte lupta şi continuă să-i omagieze pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru libertate”, a mai spus șefa Legislativului comunitar.

Jina Mahsa Amini a fost o tânără iraniană kurdă în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată de poliţie la Teheran, pe 13 septembrie 2022, pentru că ar fi ignorat legile stricte ale Iranului privind purtarea vălului islamic şi a murit trei zile mai târziu într-un spital din Teheran, în timpul detenţiei.

Moartea ei a declanşat proteste masive ale femeilor din Iran. Sub sloganul „Femeie, viaţă, libertate”, ele protestează protestează față de legea hijabului şi a altor legi discriminatorii.

Situația gravă a drepturilor omului din Iran, constant în atenția PE

În urma represiunii brutale a regimului iranian împotriva acestor proteste, Parlamentul European (PE) a condamnat în mod repetat situaţia gravă a drepturilor omului din ţară. În octombrie 2022, eurodeputaţii au cerut sancţiuni împotriva oficialilor iranieni implicaţi atât în moartea lui Jina Mahsa Amini, cât şi în represiuni şi şi-au exprimat sprijinul ferm pentru mişcarea de protest paşnică din Iran.

În ianuarie 2023, eurodeputaţii au cerut mai multe sancţiuni împotriva regimului iranian şi ca UE să plaseze Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice pe lista organizaţiilor teroriste.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 13 decembrie, în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este decernat în fiecare an de Legislativul comunitar. A fost înfiinţat în 1988 pentru a distinge persoanele şi organizaţiile care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Este denumit astfel în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 de euro.

În 2022, Parlamentul European a acordat premiul poporului curajos al Ucrainei, reprezentat de preşedintele ucrainean, de liderii aleşi şi de societatea civilă.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *