Mai multe fragmente osoase au fost găsite la locul incendiului de la Ferma Dacilor și trimise la expertiză

Mai multe fragmente osoase au fost găsite la locul incendiului de la Ferma Dacilor și trimise la expertiză

Mai multe fragmente osoase au fost găsite de anchetatori printre ruinele Fermei Dacilor din satul prahovean Tohani, iar acestea au trimise la Bucureşti pentru efectuarea expertizei genetice, au precizat, vineri, 29 decembrie, surse judiciare citate de Agerpres.

Se aşteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite joi seară aparţin ultimei victime date dispărute.

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite după incendiu devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Cercetarea la faţa locului s-a încheiat joi seară, iar zona este izolată şi păzită.

În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. 

Pensiunea Ferma Dacilor nu avea autorizație de construire, ci funcționa doar în baza unui certificat de edificare a construcțiilor, a anunțat marți prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu.

Deși funcționa din 2013, pensiunea și-a luat certificatul de edificare abia în 2020.

Libertatea a dezvăluit că CJ Prahova a obținut în instanță demolarea hotelului în 2019, dar dosarul s-a rejudecat pentru că pârâta n-a fost citată corect. Între timp s-a făcut expertiză, iar Ferma Dacilor a câștigat.

De asemenea, ISU Prahova a anunțat că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu. Secretarul de stat Raed Arafat a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru.

Foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost forțați să se pensioneze după mai multe sesizări.

Șeful ISU Prahova și-a dat demisia după tragedia de la Ferma Dacilor, „pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește ancheta”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *