„Mai puține vorbe, mai multă muniție”. Donald Tusk a venit la Berlin cu un mesaj ferm, pe fondul disputei diplomatice dintre Franța și Germania

„Mai puține vorbe, mai multă muniție”. Donald Tusk a venit la Berlin cu un mesaj ferm, pe fondul disputei diplomatice dintre Franța și Germania

Premierul polonez Donald Tusk a sosit la Berlin cu un mesaj clar: „A sosit momentul să ne gândim serios să ajutăm Ucraina”, scrie vineri, 15 martie, Politico.

Tusk se întâlnește în cursul zilei, în capitala germană, cu cancelarul federal Olaf Scholz și cu președintele francez Emmanuel Macron pentru o reuniune în formatul „Triunghiului de la Weimar”, axată pe modul în care Europa poate ajuta Ucraina să respingă invazia pe scară largă declanșată de liderul rus Vladimir Putin.

„Adevărata solidaritate cu Ucraina? Mai puțină vorbărie, mai multă muniție”, a scris Tusk pe rețelele de socializare, în dimineața summitului.

True solidarity with Ukraine? Less words, more ammunition.

— Donald Tusk (@donaldtusk) March 15, 2024

Parisul și Berlinul s-au contrat în ultimele luni în legătură cu strategiile lor diferite pentru Ucraina, în timp ce forțele Kievului de pe câmpul de luptă suportă consecințele indeciziei Occidentului și ale ezitării republicanilor din Congresul SUA cu privire la continuarea finanțării efortului de război.

Macron a adoptat o retorică din ce în ce mai dură, insistând cu declarațiile privind perspectiva trimiterii de trupe terestre occidentale în Ucraina și afirmând că europenii nu ar trebui să acționeze ca niște „lași” în fața agresiunii Rusiei.

Germania, pe de altă parte, acuză Parisul că vorbește frumos, în timp ce cheltuie mai puțin decât restul aliaților pentru a ajuta Kievul – o afirmație față de care Franța a ripostat vehement.

Scholz s-a confruntat, de asemenea, cu critici pentru refuzul său de a trimite Ucrainei rachetele germane Taurus, în timp ce Marea Britanie și Franța au trimis deja rachetele lor similare cu rază lungă de acțiune Storm Shadow și rachetele de croazieră SCALP.

Atât Franța, cât și Germania au semnat luna trecută acorduri de securitate cu Ucraina, angajându-se să ajute în lupta împotriva invaziei Rusiei „atât timp cât va fi nevoie” și să sprijine Kievul în construirea unor capacități moderne de apărare.

În acordul său, Franța afirmă că „a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare totală de 1,7 miliarde de euro în 2022 și de 2,1 miliarde de euro în 2023″ și că va trimite „până la 3 miliarde de euro în sprijin suplimentar” în 2024. Scholz a precizat că Germania a cheltuit 28 de miliarde de euro de la începutul războiului.

Întâlnirea din „Triunghiul de la Weimar” este menită să producă o rară demonstrație de unitate, au precizat, pentru Politico, oficiali germani și francezi de nivel înalt.

Acum, întrebarea este dacă Tusk va fi capabil să acționeze ca mediator între liderul francez și cel german, notează publicația de la Bruxelles.

Citiți și:

Macron: „Trebuie să fim pregătiţi şi vom fi pregătiţi să luăm deciziile care se impun pentru ca Rusia să nu câştige niciodată”

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *