Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Săvârşin

Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Săvârşin

Vineri după-amiază, Maia Sandu are programată o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de basarabeni din Timişoara, potrivit Biroului de presă al Primăriei timişorene.În prima parte a zilei de sâmbătă, Maia Sandu va primi, la Timişoara, Premiul “Timişoara pentru valori europene”, acordat de Municipalitate, prin această distincţie fiind onorate ”personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara UE”.Preşedinta Republicii Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc.În desemnarea acesteia pentru acest premiu pe anul 2023, membrii juriului au apreciat “claritatea viziunii europene şi determinarea cu care Maia Sandu o urmăreşte, crezând în aspiraţiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulţi le considerau o utopie”, potrivit Primăriei Timişoara.Juriul care a desemnat-o pe Maia Sandu ca primă laureată a premiului este format din personalităţi marcante din ţară şi din diaspora, care promovează valorile europene: scriitorul Mircea Cărtărescu, Iulia Motoc – judecător al Curţii Penale Internaţionale, Cristian Măcelaru – director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, ambasadorul Simona Miculescu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu – regizoare şi scenaristă şi Adriana Babeţi – scriitoare şi critic literar.Tot sâmbătă, Maia Sandu va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin.”Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14,00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală. Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16,00”, anunţă Casa Regală, citată de Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *