Mama Andreei Rabciuc, românca dispărută de doi ani în Italia, adusă de polițiști la o fermă unde s-au găsit oase umane și resturi de haine: „Ești sigur că e ea?”

Mama Andreei Rabciuc, românca dispărută de doi ani în Italia, adusă de polițiști la o fermă unde s-au găsit oase umane și resturi de haine: „Ești sigur că e ea?”

După ce s-a anunțat că e vorba despre cadavrul unei femei în stare de descompunere, găsit sâmbătă în jurul orei 14.00, într-o fermă între Jesi și Montecarotto, s-a emis ipoteza că ar fi vorba de Andreea Rabciuc, românca dispărută de pe 12 martie 2022. După investigațiile inițiale, se vorbește despre oase umane și resturi de haine. La fața locului a fost și avocatul lui Simone Gresti, fostul iubit al româncei care avea 27 de ani la data dispariției și care e singurul suspect în acest caz, scrie cotidianul Il Resto del Carlino.

Anchetatorii au anunțat că au fost găsite oase umane (și nu un cadavru), o pereche de pantofi și fragmente de jachetă. Ultima dată când Andreea a fost văzută purta un hanorac și o pereche de blugi, ambele cu înscrisul Tom & Jerry, o pereche de cizme negre și un rucsac verde. La fața locului s-au deplasat procurorul Irene Bilotta și avocatul Emanuele Giuliani, care îl apără pe Simone Gresti, iubitul fetei la acea vreme și până acum singurul suspect.

Așadar, încă nu există certitudine cu privire la descoperirea din fermă: magistratul se pregătește să solicite un test ADN și alte investigații medico-legale, pentru a afla identitatea exactă a persoanei și cauzele morții.

Ferma în care au fost găsite rămășițele se află la un kilometru de benzinăria unde, în noaptea de 12 martie 2022, Andreea participase la o petrecere împreună cu trei prieteni, printre care și fostul iubit.

Ferma Castelplanio fusese deja verificată, fără succes, de anchetatori. Se presupune că cineva a adus acolo hainele sau câteva fragmente din ele mai târziu, deși este posibil ca prima inspecție să se fi limitat doar la partea accesibilă a fermei, în timp ce rămășițele au fost găsite într-o porțiune declarată inutilizabilă.

Avocatul Emanele Giuliani, avocatul lui Simone Gresti, a asistat la investigațiile medico-legale din fermă. „Simone este șocat”, s-a limitat el să le spună jurnaliștilor de la fața locului, fără a mai face alte declarații.

Mama Andreei, Georgeta Croceanu, a ajuns seara la fermă, împreună cu partenerul ei, într-o mașină de carabinieri. „Ești sigur că este ea? Ești cu adevărat sigur?”, a spus femeia de mai multe ori cu o voce ruptă de lacrimi, înainte de a începe să țipe la avocat, pe care l-a certat că îl apără pe „acel criminal care mi-a ucis-o”. A stat foarte puțin și apoi a fost luată de carabinieri de la fermă.

De Andreea nu se mai știe nimic din 12 martie 2022, când tânăra a plecat pe jos, în zori, dintr-o fermă din mediul rural din Moie, unde era parcată o rulotă și unde și-a petrecut noaptea cu iubitul ei, Simone Gresti, și doi prieteni. Înainte de a pleca, se certase cu iubitul ei, căruia îi lăsase și telefonul mobil. A doua zi, mama, neputând să-și contacteze fiica la telefon, a raportat dispariția acesteia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *