Manda scapă cu prescripția. La fix

Rmag Breaking News

ÎCCJ a dispus definitiv încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva europarlamentarului PSD Claudiu Manda, într-un dosar în care este acuzat că ar fi intervenit, pentru a obţine voturi la alegeri, pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea mai multor persoane care au încasat un ajutor social necuvenit, conform Agerpres.

Claudiu Manda a fost reprezentat în instanţă de un avocat din oficiu, onorariul acestuia în cuantum de 942 lei urmând să fie plătit de statul român.

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus achitarea lui Marius Nicolae Simcelescu, fost director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, care primise la instanţa de fond, în iunie 2023, o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

De asemenea, magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de AJPIS Dolj.

Instanţa supremă a aplicat în acest caz două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea faptelor.

Acuzațiile DNA

Claudiu Manda a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2021 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. El era acuzat că, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a PSD, ar fi intervenit, la data de 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

Claudiu Manda este şeful PSD Dolj şi candidează pentru un nou mandat de europarlamentar pe lista comună PSD-PNL.

The post Manda scapă cu prescripția. La fix appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *