Marcel Ciolacu a numit noul guvernator al Deltei Dunării. A fost la SRI, la fel ca fostul șef numit de Viorica Dăncilă

Marcel Ciolacu a numit noul guvernator al Deltei Dunării. A fost la SRI, la fel ca fostul șef numit de Viorica Dăncilă

Doi din ultimii patru guvernatori ai Deltei Dunării, cu rang de subsecretar de stat, au trecut pe la Serviciul Român de Informații.

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) are, de marți, 28 noiembrie 2023, un nou guvernator.

El a fost numit printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și care a apărut în Monitorul Oficial. Conform Ziarul de Tulcea, fostul guvernator, Gabriel Teodosie Marinov, a demisionat „din motive personale”.

Noul șef, cu rang de subsecretar de stat, se numește Bogdan-Ioachim Bulete și în trecut a fost consilier superior și director executiv al acestei instituții.

Bogdan-Ioachim Bulete. Foto: Facebook

Înainte, în 2015, a fost director executiv al Direcției de Poliție Locală a orașului Tulcea. Unde a ajuns de la SRI.

Conform primei sale declarații de avere, depuse în 2012, el câștigase 15.600 de lei între 1 ianuarie și 26 iunie 2012 de la SRI Tulcea, din soldă și din alte drepturi.

Extras din declarațía de avere depusă de Bogdan Bulete în 2012

Nu este primul șef din cadrul ARBDD din ultimii ani care a lucrat la SRI.

Și un alt fost șef a fost în SRI

În 2019, premierul de atunci, Viorica Dăncilă, l-a numit în funcție pe fostul șef al SRI Tulcea (2013-2017), Cătălin Țibuleac.

Conform Europa Liberă, acesta era un apropiat al șefului Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Apoi, după ce se pensionase de la Serviciul Român de Informații, fusese președinte al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

A fost propunerea USR-PLUS de city manager

Chiar dacă a fost numit de Marcel Ciolacu, Bogdan Bulete a fost, în campania trecută, propunerea USR-PLUS pentru postul de city manager al orașului Tulcea.

Informația a rămas în materialele marcate cu publicitate și apărute în presa locală din oraș.

Foto: gov.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *