Marcel Ciolacu: Moldova va avea, în sfârșit, autostradă. Nimeni nu mai poate opri acest proiect

Marcel Ciolacu: Moldova va avea, în sfârșit, autostradă. Nimeni nu mai poate opri acest proiect

“Moldova va avea în sfârşit autostradă. Din acest moment nu mai poate nimeni opri acest proiect, această investiţie în infrastructură. Este evident că va duce la un echilibru de dezvoltare între regiunile istorice ale României. Îmi pare rău pentru cei care au fost până acum că n-au reuşit să deblocheze Moldova. (…) Ritmul totuşi la autostrada Moldovei este impus sută la sută de ministrul Grindeanu. A finalizat contractele, a finalizat licitaţiile, a dat adjudecările, mai avem un singur tronson, parcă al treilea, până în Buzău, unde încă anumite instituţii ale statului se joacă. Sper ca alte instituţii ale statului să mă informeze ca şi prim-ministru de fapt ce se întâmplă acolo, pentru că nimeni nu răspunde când se pierd bani europeni sau când avem întârzieri. (…) Cred că aceşti domni de prin aceste instituţii este cazul să se uite un pic pe fereastră şi să vadă foarte clar că vremurile şmecheriei s-au cam terminat. A stagnat suficient România stând după ei şi după anumite interese economice, nu interese ale României”, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu a precizat că speră într-o continuare a lucrărilor pe tronsonul Paşcani-Siret, subliniind că autostrada Moldovei va contribui la sprijinul acordat Ucrainei.

“Indiferent dacă am dori sau n-am dori noi, reconstrucţia Ucrainei se va face în primul şi în primul rând prin hub-urile care se vor constitui pe teritoriul României. Este traseul cel mai scurt, cum s-a văzut de altfel şi la tranzit şi automat va aduce în sfârşit investiţii majore în zona Moldovei şi nu numai”, a mai spus şeful Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, efectuează, marţi, vizite de lucru la obiective de infrastructură din domeniul rutier de pe autostrada A7, la loturile 1 şi 2 din Autostrada Ploieşti – Buzău, tronsonul 4 din Autostrada Buzău – Focşani şi lotul 3 parte din Autostrada Focşani – Bacău.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *