Marcel Ciolacu: Rectificarea bugetară, după ce va trece legea pe care mi-am asumat-o în Parlament

Marcel Ciolacu: Rectificarea bugetară, după ce va trece legea pe care mi-am asumat-o în Parlament

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri seară, 6 octombrie, la Râmnicu Vâlcea, că în momentul în care va intra în vigoare legea pe care şi-a asumat-o în Parlament pe măsurile fiscale, atunci va fi creat cadrul legal și se va face rectificarea bugetară.

„Vom face un fond pentru cofinanţare. În momentul în care va trece legea pe care mi-am asumat-o în Parlamentul României, se va crea cadrul legal. Când vom avea cadrul legal, deja s-au dat mai multe hotărâri de guvern ca să fie funcţional acel cadru legal şi sunt ferm convins… Prioritatea numărul unu este exerciţiul bugetar 2016 – 2020, astfel încât să ne apropiem la o absorbţie cât mai mare”, a spus Ciolacu, potrivit news.ro.

Premierul s-a referit apoi la faptul că, pe 31 decembrie, se încheie actualul exerciţiu financiar: „Îmi doresc o absorbţie peste 95 la sută, să fie cât mai aproape de sută la sută şi suntem în discuţii cu Comisia astfel încât anumite plăţi să putem face şi pe alte paliere”.

Ciolacu a susținut că „există un plan foarte riguros conceput, împreună cu ministrul de Finanţe, cu întreaga echipă guvernamentală şi ne vom ţine de el”.

„Prioritatea noastră în acest moment este România şi infrastructura atât critică, cât şi marea infrastructură”, a mai spus liderul PSD.

Pe 29 septembrie, USR și Forța Dreptei au atacat la CCR măsurile fiscale care premierul Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Au semnat și doi deputați PNL, este vorba despre Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină. Curtea Constituţională a decis că pe 18 octombrie va judeca sesizarea prin depunerea căreia a fost blocată intrarea în vigoare a măsurilor fiscal-bugetare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *