Mari orchestre ale lumii concertează la Festivalul George Enescu din București, care începe la finalul lui august. Cât costă un bilet

Mari orchestre ale lumii concertează la Festivalul George Enescu din București, care începe la finalul lui august. Cât costă un bilet

29 de concerte vor fi susținute între 27 august și 24 septembrie în cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii de la Festivalul Internațional George Enescu.

În total sunt 13 orchestre străine, inclusiv din Viena, Paris, Londra și Zürich, și trei din România care vor concerta la Sala Palatului, potrivit unui comunicat al organizatorului Artexim, citat de Agerpres.„Pentru mulţi dintre spectatori poate că este prima şi singura şansă în viaţă să asculte un astfel de concert live, mă gândesc la Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Tonhalle din Zürich sau London Symphony Orchestra. Acestor concerte le lipsesc numai focurile de artificii. Cu siguranţă, această serie de orchestre arată cel mai înalt nivel al muzicii către un public cât mai mare”, a spus Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu.

Festivalul George Enescu se află deja la cea de-a 26 ediție. Din program:

pe 27 și pe 12 septembrie, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Concertul de pe 27 august va marca deschiderea celei de-a 26-a ediţii a Festivalului.
28 şi 29 august, Orchestra şi Corul Maggio Musicale;
30 şi 31 august, Orchestra Simfonică din Londra;
1 şi 2 septembrie, Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse, cu maestrul Christian Badea la pupitru;
3 septembrie, Orchestra Română de Tineret;
4 şi 5 septembrie, Orchestra Tonhalle din Zürich;
6 şi 7 septembrie, Orchestra Simfonică din Israel, dirijată de Lahav Shani;
8 şi 9 septembrie, Orchestra Simfonică din Goteborg;
10 şi 11 septembrie Orchestra Filarmonică din Viena, sub bagheta dirijorului Jakub Hrusa;
13 şi 14 septembrie, Orchestra Operei de Stat Bavareze, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Enescu între anii 2017 şi 2021. Concertul din 13 septembrie îl are ca solist pe pianistul Yefim Bronfman;
15 şi 16 septembrie, Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, sub bagheta dirijorului Tugan Sokhiev. Pentru concertul din 16 septembrie solist va fi pianistul Bertrand Chamayou;
17 septembrie, Orchestra Naţională Radio;
18 şi 19 septembrie, Orchestra Filarmonică Naţională a Ungariei. Primul concert, va fi dirijat de Charles Dutoit, cu legendara pianistă Martha Argerichcare, iar cel de-al doilea concert va fi dirijat de Cristian Mandeal, cu Sheku Kanneh-Mason solist (violoncel);
20 septembrie, Ansamblul francez Le Balcon alături de Corul Operei Naţionale Bucureşti şi de Corul Academic Radio, sub bagheta lui Maxime Pascal;
21 şi 22 septembrie, Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de Cristian Măcelaru. Primul concert are loc pe 21 septembrie, cu Augustin Hadelich ca solist (vioară). Al doilea concert, de pe 22 septembrie, va fi alături de membrii Orchestrei Române de Tineret şi de Corul Filarmonicii George Enescu;
23 şi 24 septembrie, Orchestra Regală Concertgebouw, sub bagheta dirijorului Klaus Makela, proaspăt director muzical al orchestrei din Amsterdam.

Bilete de la 100 de lei

Au fost deja puse în vânzare biletele, în cinci categorii de preţ: Categoria IV – 100 de lei (preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari: 70 de lei), Categoria III – 120 de lei, Categoria II – 170 de lei, Categoria I – 200 de lei, Categoria VIP – 250 de lei.

Festivalul Internaţional George Enescu este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, proiect finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Sponsor principal: BRD Groupe Societe Generale.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *