Marian Neacșu are pensiune de 4 stele în Deltă – Afacerile vicepremierului, cifre amețitoare

Marian Neacșu are pensiune de 4 stele în Deltă – Afacerile vicepremierului, cifre amețitoare

Din ultima declarație de avere completată de Marian Neacșu, pe 13 iulie, reiese că deține 50% dintr-un teren intravilan de 1.300 metri pătrați în satul Mila 23, județul Tulcea, cumpărat în 2004 împreună cu un prieten, Vespasian Purice. Cu aceeași persoană, baronul PSD a construit pe acel teren, în 2005, o casă de vacanță cu o suprafață de 242 metri pătrați.

Locuința a fost transformată de cei doi în pensiune de patru stele și se află în circuitul turistic. Cazarea dispune de un apartament cu pat matrimonial, living și baie proprie, patru camere cu câte două paturi individuale, cu băi proprii și balcoane cu vedere la Dunăre. În interior se află și un salon amenajat pentru servirea mesei, cu capacitate de 20 locuri, iar grădina are 1.200 metri pătrați.

Activitatea pensiunii din Deltă a lui Marian Neacșu se desfășoară prin intermediul firmei SC Delta Travel SRL, pe care viceprimierul a împrumutat-o în nume personal cu o sumă importantă, adică aproximativ 48.000 euro.

O altă firmă în care Marian Neacșu e implicat se numește SC Pui de Carne SA, la care vicepremierului deține acțiuni în valoare de 90.000 lei. Baronul PSD a împrumutat și aici în nume personal firma cu aproximativ 80.000 euro. Din 2009 și până în 2022, firma a avut cifră de afaceri zero. Cu toate acestea, în 2022, a înregistrat un profit net de 133.107 lei. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *