Marinika Tepic, lidera de etnie română a opoziției din Serbia, continuă greva foamei, în ciuda problemelor de sănătate și a sfaturilor medicilor

Marinika Tepic, lidera de etnie română a opoziției din Serbia, continuă greva foamei, în ciuda problemelor de sănătate și a sfaturilor medicilor

Personalitate importantă a alianței formațiunilor de opoziție din Serbia, Tepic a promis marți că va continua cu greva foamei pentru a protesta față de frauda electorală, sfidând sfatul medicului, care i-a cerut să se oprească, întrucât a constatat o deteriorare a sănătății după nouă zile fără alimente, relatează Reuters.

Alianța de opoziție „Serbia împotriva violenței”, care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile generale de la începutul acestei luni, a acuzat Partidul Progresist Sârb (SNS), formațiunea de guvernământ a președintelui Aleksandar Vucic, de fraudă la vot pe scară largă. Acuzațiile opoziției sunt validate de rapoartele observatorilor independenți care au monitorizat scrutinul.

Marinika Tepic, care a intrat în greva foamei împreună cu cinci colegi în urma alegerilor, a fost plasată luni pe perfuzii intravenoase de două ori pe zi, după o deteriorare a sănătății sale. Într-un interviu acordat marți pentru Reuters, ea a spus că urmează să fie văzută de o echipă de medici mai târziu, dar că plănuiește să respingă alte sugestii medicale de a pune capăt protestului ei extrem.

„Probabil îmi vor cere să opresc greva foamei și eu le voi cere să ajute această luptă să continue”, a spus Tepic. „Aceasta este lupta pentru libertatea noastră”.

Liderii opoziției care au intrat în greva foamei locuiesc în biroul comisiei electorale de stat, într-o clădire din centrul Belgradului, care găzduia cândva parlamentul sârb.

Întrebată despre copiii ei, Tepic a izbucnit în lacrimi. „Le spun că nu o să vă fie rușine într-o zi. (…) Trebuie să asigurăm o țară mai bună pentru copiii noștri”.

Tepic a acuzat autoritățile că au inclus oameni morți pe listele electorale și că au importat alegători din Bosnia și Kosovo.

„Căutăm o misiune internațională pentru a efectua o analiză a întregului proces electoral”, a spus ea. „Ne dorim ca alegerile să fie anulate, iar în 5-6 luni, dar în condiții mai bune, să se țină un nou scrutin”.

Partidul Progresist a câștigat 46,72% din voturi la alegerile parlamentare anticipate, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale de stat. Alianța „Serbia împotriva violenței” s-a clasat pe locul al doilea cu 23,56% din voturi, iar Partidul Socialist din Serbia, pe locul al treilea cu 6,56%.

După alegeri, o misiune internațională de monitorizare a declarat că partidul de guvernământ a avut un avantaj incorect prin modul cum a relatat presa, prin influența necorespunzătoare exercitată de președintele Aleksandar Vucic și prin nereguli la urne, cum ar fi cumpărarea de voturi.

Vicepreședintă a Partidului pentru Libertate și Justiție, formațiune membră a alianței de opoziție, Marinika Tepic s-a născut în 1974, în Pancevo, într-o familie de etnie română, purtând numele de familie Ciobanu până la căsătorie.

„Serbia împotriva violenței” a organizat zilnic proteste față de rezultatele alegerilor în fața comisiei electorale. Duminică seara, protestul a devenit violent și 38 de persoane au fost reținute de poliție.

„Plângerile privind neregulile electorale trebuie investigate și abordate în mod corespunzător”, a declarat marți Comisia Europeană într-un comunicat. „În timp ce dreptul la demonstrație pașnică trebuie susținut, violența nu este soluția și este inacceptabilă; acțiunea poliției trebuie să fie proporțională și să respecte drepturile fundamentale în cadrul statului de drept. UE îndeamnă la calm și la dialog”.

Rusia, stat aliat cu Serbia, a acuzat că forțe susținute de străini încearcă să provoace probleme. „Există procese și încercări ale forțelor terțe, inclusiv din străinătate, de a provoca astfel de tulburări la Belgrad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Nu avem nicio îndoială că conducerea republicii va asigura respectarea statului de drept”.

De altfel, prima întâlnire a președintelui sârb Aleksandar Vucic, de la declanșarea protestelor, a avut loc luni cu ambasadorul rus la Belgrad, Aleksandar Bocan-Harșenko. Cei doi au discutat despre manifestații, dar și despre situația din regiune, scrie agenția rusă de presă Tass. Trimisul Moscovei a susținut că protestele sunt, de fapt, incitate de Occident – un scenariu frecvent invocat de Rusia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *