„Marș pentru Israel” la Washington. Oamenii au ieșit în stradă ca să condamne antisemitismul și să ceară eliberarea ostaticilor Hamas

„Marș pentru Israel” la Washington. Oamenii au ieșit în stradă ca să condamne antisemitismul și să ceară eliberarea ostaticilor Hamas

Zeci de mii de manifestanți s-au adunat marți la Washington pentru o manifestație de solidaritate cu Israelul, relatează The Guardian și Reuters. Participanții la „Marșul pentru Israel” s-au reunit pentru a condamna violența și hărțuirea antisemită și pentru a cere eliberarea celor peste 200 de persoane ținute captive de Hamas în Fâșia Gaza începând din 7 octombrie.

Manifestația a fost organizată de Federațiile evreiești din America de Nord și de Conferința președinților principalelor organizații evreiești americane.

Organizatorii au estimat că 200.000 de persoane vor participa la marș, precizează Reuters.

Demonstranții se adună pe National Mall din Washington DC în timpul unui eveniment de susținere a statului Israel și împotriva antisemitismului. Foto: Profimedia
Susținători ai Israelului, în timpul Marșului pentru Israel de la Washington. Foto: Profimedia
Organizatorii au estimat că 200.000 de oameni vor participa la marș. Foto: Profimedia
Participanții la marș au cerut eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas. Foto: Profimedia

„«Marșul pentru Israel» va fi o oportunitate pentru toți americanii de a se reuni în solidaritate cu poporul Israelului, de a ne demonstra angajamentul față de cel mai important aliat al Americii în Orientul Mijlociu, de a condamna tendința în creștere a violenței și hărțuirii antisemite și de a cere ca fiecare ostatic să fie eliberat imediat și în siguranță”, se precizează într-o declarație a organizatorilor marșului.

AMAZING: 200,000 People Attend Pro-Israel Rally in Washington DC. ????No one will ever extinguish the light of Israel. #MarchForIsrael pic.twitter.com/p3ZtJXqiYj

— Hananya Naftali (@HananyaNaftali) November 14, 2023

Străzile au fost închise în mare parte din centrul orașului, pe fondul unor măsuri sporite de securitate, în timp ce oamenii s-au adunat pe National Mall, mulți dintre ei purtând steaguri israeliene și americane.

„Suntem aici pentru a arăta lumii că nu vom fi exterminați din nou”, a declarat Marco Abbou, în vârstă de 57 de ani, care trăiește în New Jersey, dar este originar din Israel.

Huge rally for Israel in Washington DC pic.twitter.com/KPUr1SkaS6

— Citizen Free Press (@CitizenFreePres) November 14, 2023

„O încetare a focului este o pauză care ar permite Hamas să se reînarmeze”, a declarat și Ariel Ben-Chitrit, în vârstă de 33 de ani, un lucrător al guvernului federal din Herndon, Virginia.

„Hamas a dovedit că nu este interesată de pace”, a adăugat tânărul, exprimându-și regretul că civilii palestinieni suferă și că spitalele din Gaza trec prin situații extreme, dar precizând totodată că singura modalitate de a pune capăt conflictului este eliminarea Hamas.

Subliniind sprijinul Congresului american pentru Israel, autobuze pline de senatori și membri ai Camerei Reprezentanților au participat la mitingul pro-Israel. Senatorul Charles Schumer, liderul majorității democrate din Senat și cel mai înalt oficial evreu ales din SUA, și-a reprogramat conferința de presă săptămânală pentru a putea participa la marș.

Administrația Biden a respins apelurile la încetarea focului, dar a îndemnat Israelul să accepte pauze umanitare în timpul luptelor pentru ca și civilii să poată ajunge în locuri mai sigure și pentru ca ajutorul umanitar să intre în Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *